Situația actuală a companiilor germane în România s-a înrăutățit ușor în comparație cu primăvara anului 2023, arată un chestionar de conjunctură realizat de AHK România în această primăvară. Lipsa personalului calificat e una dintre probleme.

Sondajul prezintă situația economică și a afacerilor actuale ale companiilor, dar oferă și o imagine de ansamblu a celor mai importanți factori de risc pentru dezvoltarea afacerilor din punct de vedere al companiilor.

Un procentaj de 59% dintre persoanele chestionate consideră situația actuală ca fiind satisfăcătoare, în vreme ce 8% o consideră proastă. Și estimările în ceea ce privește conjunctura pe următoarele 12 luni s-au înrăutățit ușor fată de anul trecut. 

Peste 42% dintre companiile intervievate se așteaptă la o creștere a cifrei de afaceri în acest an, în timp ce 33% dintre ele nu se așteaptă la nicio schimbare.

„În ciuda situației relativ bune a afacerilor și a perspectivelor pozitive, companiile germane din România se tem de evoluții negative ale cadrului fiscal începând cu anul 2025, pe fondul deficitului bugetar structural ridicat și al necesității de a lua măsuri drastice după alegerile din acest an. Rămânem convinși că în special evaziunea fiscală trebuie combătută mai eficient înainte de a se percepe taxe mai mari de la cei care plătesc deja taxe și impozite", declară Sebastian Metz, director general și membru în Consiliul director al AHK România. 

Cele mai mare riscuri pentru dezvoltare sunt însă lipsa personalului calificat și creșterea costurilor cu forța de muncă (pentru 58% dintre companii). Pentru contracararea acestor riscuri, companiile propun ca măsuri formarea continuă (57%), accelerarea automatizării și a digitalizării (57%), intensificarea cooperării cu instituțiile de învățământ (45%).

Un alt risc pentru afaceri este scăderea cererii, risc luat în calcul de 49% dintre companiile chestionate. Acestea se așteaptă la o continuare a crizei cererii, atât din țară cât și din exterior. Cererea scăzută se datorează în parte și situației economice precare din Germania. Prețurile energiei și ale materiilor prime continuă, de asemenea, să cauzeze probleme companiilor.

„Dezvoltarea infrastructurii arată că România a făcut progrese semnificative în acest domeniu în ultimii 2-3 ani. Investiții considerabile au fost și sunt în curs de realizare în dezvoltarea infrastructurii economice, inclusiv în dezvoltarea drumurilor/autostrăzilor, a infrastructurii feroviare, a producției de energie și dezvoltării rețelelor electrice, acestea din urmă fiind absolut necesare, mai ales în contextul tranziției către energia verde”, afirmă Sebastian Metz, director general AHK România.

În ce privește caracteristicile amplasamentului investițional, România câștigă puncte prin apartenența la Uniunea Europeană, calitatea telecomunicațiilor, dar și prin îmbunătățirea accesului la finanțări publice și din fonduri europene.

Sondajul a fost realizat de AHK România împreună cu alte 15 camere de comerț germane bilaterale din Europa Centrală și de Est, în perioada 19 februarie- 15 martie 2024, pe un eșantion de 90 de companii membre ale AHK România și alte companii cu capital german din România.