Compania biofarmaceutică AstraZeneca a recunoscut pentru prima dată că unul dintre efectele secundare ale vaccinului său anti-COVID ar putea fi sindromul de tromboză cu trombocitopenie (TTS), a scris "The Telegraph", citând documente judecătorești.

A fost intentată o acțiune legală colectivă împotriva companiei, deoarece vaccinul, dezvoltat împreună cu Universitatea din Oxford, a cauzat daune grave sau fatale mai multor pacienți, se arată în comunicat, scrie Rai News.

"Vaccinul poate provoca, în cazuri foarte rare, un sindrom de tromboză cu trombocitopenie (TTS). Cauzele sunt necunoscute", se arată într-un extras dintr-un document transmis de companie unei instanțe, în februarie. Potrivit relatărilor presei, 51 de cereri de despăgubire au fost depuse la Înalta Curte din Londra, în care victimele și familiile lor solicită despăgubiri de aproximativ 125 de milioane de dolari. Sindromul de tromboză cu trombocitopenie provoacă cheaguri de sânge și un număr scăzut de trombocite, a explicat ziarul.

Prima solicitare, explică articolul, a fost prezentată anul trecut de Jamie Scott, care, după ce i s-a administrat vaccinul în aprilie 2021, a dezvoltat un cheag de sânge și o hemoragie cerebrală, care ar fi cauzat leziuni permanente ale creierului. Este citat și cazul familiei tinerei Francesca Tuscano, o italiancă care a murit în aprilie 2021, după ce a fost vaccinată împotriva coronavirusului. Familia tinerei de 32 de ani a apelat la un medic legist și un medic hematolog, care au stabilit că "decesul pacientei poate fi pus pe seama efectelor secundare ale administrării vaccinului împotriva virusului Covid-19". Femeia a murit de tromboză vasculară cerebrală a doua zi după administrarea vaccinului AstraZeneca.

Compania a precizat, totuși, că "din totalitatea dovezilor colectate în studiile clinice și din datele din lumea reală, s-a demonstrat continuu că vaccinul anti-Covid AstraZeneca-Oxford are un profil de siguranță acceptabil și organismele de reglementare din întreaga lume afirmă în mod constant că beneficiile vaccinării depășesc riscurile unor efecte secundare potențial extrem de rare", a declarat un purtător de cuvânt al grupului farmaceutic anglo-suedez AstraZeneca, în timp ce în presa britanică apar declarațiile companiei - publicate de "The Telegraph", care citează documente depuse de companie în februarie, în cadrul unei acțiuni judiciare colective în Regatul Unit - privind riscul ca vaccinul Covid-19 să poată provoca în cazuri foarte rare așa-numitul sindrom de tromboză cu trombocitopenie (TTS), caracterizat prin cheaguri de sânge și niveluri scăzute de trombocite în sânge.

sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA