Fermierii pot primi până la 236 de milioane de euro din fonduri europene pentru susținerea agriculturii organice, un sector în care România este încă în urma altor țări din Uniunea Europeană, deși are o îndelungată tradiție în domeniul agricol.

Ministerul Agriculturii intenționează să încurajeze operatorii din agricultură să practice sistemul de agricultură ecologică, în condițiile în care suprafețele cultivate în acest sistem sunt sub media UE. Potrivit Programului Național pentru Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, la nivelul anului 2012, doar 2,1 la sută din totalul suprafeței agricole utilizate a fost cultivată în sistem ecologic comparativ cu 5,8 la sută în UE.

Datorită faptului că producțiile obținute în sistemul de agricultură ecologică sunt mai mici decât cele obținute în sistemul convențional, fermierii nereușind să-și acopere cheltuielile pentru produsele pe care le obțin, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) vine în ajutorul acestui sector cu scheme de sprijin care să încurajeze operatorii să practice acest sistem.

Prin PNDR 2014-2020, Măsura 11 (M11), sunt alocate circa 236 milioane de euro pentru susținerea agriculturii ecologice, a spus ministrul Achim Irimescu pentru EurActiv.

„Agricultorii care au culturi în sistemul de agricultură ecologică sunt sprijiniți să respecte standardele și să implementeze procedurile cerute de piețele și organizațiile internaționale”, a explicat ministrul agriculturii.

Fermierii pot beneficia de plăți compensatorii pentru conversia la practicile și metodele de agricultură ecologică și menținerea certificării pentru o perioadă de cel puțin 5 ani, iar sumele acordate se regăsesc în tabelul de mai jos:



 Sursă: Ministerul Agriculturii

„De asemenea, fermierii vor beneficia de plăți compensatorii, acordate pe unitatea de suprafață, care acoperă costurile suplimentare și  pierderile de venituri având în vedere că producțiile obținute în sistemul de agricultură ecologică sunt mai mici decât cele obținute în sistemul convențional”, a mai spus Irimescu.

Ce face România pentru a bloca alimentele „fals" organice 

În același timp, Ministerul Agriculturii efectuează verificări la operatorii înscriși în sistemul de agricultură ecologică atât în baza notificărilor transmise de Comisia Europeană cât și în urma sesizărilor primite de la persoane fizice/juridice, precum și în cazul unor suspiciuni privind nerespectarea prevederilor legislative comunitare și naționale în domeniu, de către unii operatori.

În încercarea de a depista „falsurile” în domeniul produselor organice, ministerul colaborează cu autoritățile naționale responsabile cu verificarea fraudelor în domeniile specifice, respectiv Autoritatea Națională de Administrare Fiscală, Agenția Națională pentru Protecția Consumatorilor și Inspectoratul General al Poliției Române, a mai spus Irimescu.

„Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a inclus pe lângă eșantionul de control obligatoriu de minim 5 la sută, din totalul operatorilor înscriși și operatori care au avut contracte de prestări servicii cu organisme de inspecție și certificare cărora le-a fost retrasă aprobarea în vederea efectuării de verificări”.

Mai mult, Ministerul Agriculturii va desemna laboratoare de referință în vederea analizării probelor de sol, de produs, pentru situațiile în care există sesizări/notificări, cu privire la încălcarea legislației în domeniu. Astfel, se mărește credibilitatea produselor ecologice și odată cu aceasta se eficientizează și controlul asupra modului în care organismele de inspecție și certificare își îndeplinesc atribuțiile pentru care au fost mandatate.

„Toate aceste măsuri vor contribui la îmbunătățirea sistemului de agricultură ecologică prin creșterea gradului de încredere al consumatorilor în produsele ecologice cât și garanția că producătorii agricoli care au optat pentru acest sistem de agricultură respectă normele legislative în vigoare”, a declarat Achim Irimescu pentru EurActiv.ro.