Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a lansat miercuri sesiuni de primire a proiectelor de investiții finanțate prin intermediul a 14 submăsuri din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020.

Fondurile nerambursabile disponibile pentru fermierii români prin intermediul acestor submăsuri se ridică la 680,8 milioane de euro.

Potrivit informațiilor furnizate de AFIR, din suma totală prevăzută pentru aceste 14 submăsuri, circa 53,5 milioane de euro vor fi alocați pentru Investiții Teritoriale Integrate (ITI) în zona Delta Dunării, scrie Agerpres.

Astfel, în intervalul 3 mai 2017-31 iulie 2017, AFIR lansează sesiuni de primire a proiectelor pentru submăsurile "Investiții în exploatații agricole", "Investiții în exploatații pomicole", "Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri", "Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale", "Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici", "Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole", "Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol", "Înființarea grupurilor de producători în sectorul pomicol", "Investiții în exploatații agricole zona ITI — DD", "Investiții în exploatații pomicole zona ITI — DD", "Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale zona ITI — DD", "Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici zona ITI — DD", "Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole ITI — DD".

Variantele finale ale Ghidurilor solicitantului au fost publicate pe pagina oficială de internet a Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

De asemenea, în perioada 3 mai 2017-31 octombrie 2017, AFIR lansează și sesiunea de depunere a proiectelor pentru Schema de minimis „Sprijin pentru servicii de consultanță în vederea implementării proiectelor de investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obținerii de produse neagricole” aferentă sM 4.2.

Secretarul de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), Alexandru Potor, declara săptămâna trecută că în data de 15 martie, în Comitetul de Monitorizare pentru PNDR a fost aprobată deschiderea de linii de finanțare de aproximativ 2,7 miliarde de euro pentru perioada următoare, peste 6.000 de proiecte primite la AFIR fiind aduse astfel către finanțare.