Guvernul a aprobat, miercuri, în ședința săpătămânală, o Horărâre prin care agricultorii din zona montană pot opta pentru inscripționarea distinctă a produselor cu eticheta "produs montan", transmite agenția News.ro.

Astfel, politica de calitate a Uniunii Europene privind denumirea facultativă de calitate urmează să fie aplicată și în România.

"Ideea de bază este ca produsele din zona de munte, e vorba de carne și produse din carne, lapte și produse lactate, ouă, miere și diverse siropuri și plante să poată fi etichetate ca produse montane și astfel să consființească și prin etichetare calitatea deosebită a acestor produse", a declarat, miercuri, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu.

"Credem că este extrem de binevenită această inițiativă europeană pe care în sfârșit reușim și noi, în România, s-o punem în practică", a adăugat Achim Irimescu.

Ministrul Agriculturii a mai precizat că cei interesați își vor putea eticheta produsele, iar valoarea adăugată a acestora va fi cu totul alta și vor avea un profit mai mare.

"Este vorba despre produsele care se obțin de la animalele care două treimi din viață trăiesc în zona de munte, iar în cazul animalelor în transhumanță 25% din perioada în care trăiesc trebuie să se petreacă pe munte. Laptele și ouăle trebuie integral să fie obținute de la animale care trăiesc în zona de munte", a subliniat Irimescu.

Cât mai puțină birocrație

Irimescu a mai transmis că este extrem de important pentru ministerul Agriculturii ca lucrurile să fie gândite și făcute în așa fel încât, o dată cu aplicarea acestei perevederi, să nu fie adăugată foarte multă birocrație.

"Prevederea aduce ceva birocrație, dar este extrem de important pentru noi să nu încărcăm și așa o birocrație existentă în domeniul agriculturii", a arătat Irimescu.

Ministrul a mai adăugat că în perioada mandatului de comisar pentru agricultură și dezvoltarea rurală, premierul Dacian Cioloș a fost promotorul introducerii noilor regului la nivel european privind etichetarea distinctă, facultativă a produselor alimentare care sunt produese și prelucrate în zonele montane, relatează News.ro.

Ministerul Agriculturii va fi autoritatea competentă responsabilă cu verificarea conformității datelor cuprinse în caietul de sarcini în vederea acordării dreptului de utilizare a etichetei ”produs montan”, conform aceeași surse.

Circa 30% din suprafața țării și 3,2 milioane de locuitori trăiesc în zonele de munte care acoperă în România.