Cercetătorii americani susțin că agricultura ecologică poate asigura cantitați generoase de hrană pentru întreaga populație a lumii producând, în același timp, mai puțină poluare și mai puține probleme de sănătate decât agricultura convențională.

Cei care susțin agricultura convențională se bazează pe faptul că aceasta oferă producții mult mai bune decât cele oferite de agricultura ecologică și că aceasta este singura modalitate de a hrăni cele nouă miliarde de oameni din lumea întreagă în 2050.

Într-un interviu acordat publicației Nature agronomii americani John Reginald și Jonathan Wachter, de la Washington State University, susțin însă că există o alternativă mult mai bună care să acopere necesarul de hrană.

O analiză comparativă între cele două tipuri de agricultură indică faptul că producția fermelor ecologice este într-adevăr mai mică, înregistrând procente între 8-25% față de producția înregistrată în fermele convenționale. Însă, diferențele au fost reduse la nouă procente, odată cu utilizarea eficientă a policulturii ecologice și cu opt procente după rotația culturilor. 

Ferme ecologice mult mai rezistente la secetă 

Oamenii de știință susțin că ariile unde agricultura ecologică prezintă un avantaj în fața metodelor convenționale sunt cele definite de perioade de secetă majoră – un fenomen care devine tot mai frecvent din pricina perturbărilor climatice produse la nivel mondial.  

Dovezile în acest sens susțin faptul că producția obținută în fermele organice este mult mai sigură în perioadele de secetă deoarece solul acestor culturi este mai sănătos și reține mai multă umiditate. În plus, nimic nu îi împiedică pe fermieri să utilizaze semințe care sunt mult mai bine adaptate la metodele agriculturii organice pentru a micșora în continuare decalajul productivității. 

În afara diferenței dată de cantitatea de alimente produse fermierii organici duc, de regulă, o viață mult mai sănătoasă față de colegii lor care pulverizează pesticide și înregistrează venituri între 22-35% mai mare. În medie, produsele organice au o rată de vânzare cu 32% mai mare decât produsele convenționale. Cu diferența de preț redusă la doar 5%, cele două tipuri de ferme ar fi la fel de profitabile, fapt ce demonstrează că sectorul agricol are încă o marjă semnificativă de manevră în încurajarea adoptării obiceiurile alimentare organice.

Cei doi agronomi americani susțin că îmbrățișarea agriculturii ecologice nu trebuie să se bazeze exclusiv pe chestiunea producției.

„Ar trebui, de asemenea, să reducem risipa de alimente pentru a îmbunătăți accesul la distribuirea acestora, pentru a stabiliza populația la nivel mondial, pentru a opri transformarea culturilor în biocombustibili și pentru a adopta o dietă bazată mai mult pe plante”,

au declarat aceștia.

Poluarea și bolile cronice 

Dezavantajele agriculturii convenționale sunt clare. Aceasta utilizează pesticide, poluează apa cu nitrați și fosfați, provoacă emisii de gaze cu efect de seră ridicat și reduce biodiversitatea pe terenurile cultivate. Totodată, pe lângă producerea unor boli cronice, metodelor agriculturii convenționale produc alimente cu valori nutritive mult mai mici față de cele produse prin metode organice; o constatare susținută de 12 din cele 15 de studii identificate de către cercetători, în acest sens. 

Ultimul factor analizat de echipa americană s-a referit la impactul social al celor două metode agricole de producție. Și în acest context, agricultura ecologică a ieșit în avantaj. Consensul în literatura de specialitate a constat în faptul că fermele ecologice crează mai multe locuri de muncă, sunt mai puțin dăunătoare pentru sănătatea angajaților îmbunătățindu-le, de fapt, dieta, promovând interacțiunea între producători și consumatori și casigurând condiții mai bune pentru animale. 

„Sute de studii științifice demonstrează în prezent că agricultura ecologică ar trebui să joace un rol mai important în hrănirea planetei. Cu 30 de ani în urmă, erau foarte puține studii care să compare agricultura ecologică cu cea convențională. În ultimii 15 ani numărul acestora a crescut semnificativ”,

a observat Reganold.

Articol preluat de pe EurActiv.com