Premierul Dacian Cioloș a afirmat, marți, că a adus un sprijin agriculturii în perioada în care a fost prim-ministru, contrar afirmațiilor că "tărănimea suferă de neglijențe guvernamentale".

Scriitorul Gabriel Liiceanu l-a întrebat pe premierul Dacian Cioloș, marți, în cadrul dezbaterii "Proiectul de Țară, între Politică și Tehnocrație" dacă este adevărat că țărănimea suferă de neglijențe guvernamentale" și de ce nu a fost răsfățată agricultura sub guvernarea unui prim-ministru agronom.

Cioloș a explicat că "răsfățată este mult spus", dar Guvernul condus de el a oferit sprijin agriculturii în măsura în care a putut, în condițiile în care i-a lipsit susținerea autorităților locale.

"Ea a fost răsfățată din mai multe puncte de vedere. Nu a fost chiar un răsfăț, ci un sprijin de care agricultura are nevoie. În ceea ce privește comercializarea directă a produselor, Guvernul nu poate să decidă dacă nu are și conlucrarea autorităților locale pentru că piețele din orașe țin de primării, de consiliile locale", a spus Cioloș.

"Există legi peste legi prin care se încurajează, sau în unele cazuri se obligă primăriile să pună la dispoziția producătorilor direcți spații de comercializare. Ele se respectă sau nu se respectă. Și acolo unii găsesc șmecherii, obțin certificate de producători chiar dacă sunt doar comercianți", a adăugat premierul.

Cioloș a spus că există și alte moduri prin care poate sprijini comercializarea directă.

"Noi am venit cu un pachet de măsuri pentru clasa de mijloc la sate pe care l-am lansat anul acesta și care se aplică deja, prin care pune împreună mai multe măsuri care se finanțează din fonduri europene sau din bugetul național, prin care să sprijim producătorii care vor să-și facă o procesare în fermă și care să facă comercializarea, nu doar în piețe direct, chiar și în negocierile cu anumite magazine sau cu hipermarketurile sau pentru constituirea acelor rețele de circuituri scurte de aprovizionare", a spus premierul făcând referire la Pachetul de măsuri pentru dezvoltarea clasei de mijloc la sate.

"Sunt măsuri care au fost deja lansate și care se finanțează încă din anul acesta. Orice măsura ar lua statul, atâta timp cât nu avem asistență tehnică specializată pentru agricultori, măsurile acestea nu or să își arate efectul atât cât ar trebui", a subliniat Cioloș.

Premierul a povestit că înainte de a pleca de la Ministerul Agriculturii a lăsat o lege privind constituirea Camerelor Agricole, un termen care a fost mult denaturat pentru că "s-au pus o grămadă de lucruri în spatele lui".

"Ceea ce am propus noi atunci au fost constituirea unor camere agricole elective, unde reprezentații să fie aleși prin vot de către agricultori, pe care să îi reprezinte și care să aibă alături un aparat tehnic care să ofere consultanță agricultorilor. Judecarea sau aprecierea consultanței să fie a agricultorilor, nu a Guvernului sau a consiliilor județene, cum e acum", a afirmat Cioloș.

Legea a trecut într-o primă fază în Parlament, după care s-a revenit asupra ei pentru că prevedea ca odată constituite acestea Camere Agricole, prin alegeri directe ale agricultorilor, serviciile de consultanță agricolă care acum sunt la stat, să treacă în subordinea Camerelor Agricole, care să aibă ultimul cuvânt asupra calității acestor servicii, potrivit premierului.

"În Parlament, o mare parte dintre președinții de consilii județene, o mare parte de la PSD, au făcut lobby împotriva acestei legi pentru că Camerele Agricole sau serviciile de consultanță agricolă erau folosite ca și agenți electorali în mediul rural. Iar dacă ele erau luate de la consiliile județene sau de la stat și deținute de agricultori, ar fi crescut forța agricultorilor. Și atunci au atacat această lege tocmai pentru a nu le scăpa acești agenți electorali", a spus Cioloș.

Premierul Dacian Cioloș a spus că anul acesta nu a reluat această lege pentru că nu a avut majoritate în Parlament cu care să poată vota, dar în cazul în care va continua în conducerea Guvern și va avea majoritate, acesta va fi unul dintre proiectele "care este aproape gata, pe care o să-l repună în fața majorității".

"Aceste camere vor fi punctul de plecare pentru multe lucruri care trebuie făcute pentru micii agricultori", a insistat premierul.