Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) pune la dispoziție peste 45 de milioane de euro pentru investiții în procesarea produselor agricole sau pomicole.

Solicitanții de fonduri europene nerambursabile au la dispoziție peste 45,67 milioane de euro pentru proiecte care se încadrează în aria de finanțare a Schemelor GBER și de minimis aferente submăsurilor 4.2 (Procesarea produselor agricole) și 4.2a (Procesarea produselor din sectorul pomicol). Proiectele pot fi depuse în perioada 16 august-30 decembrie 2016.

Prin intermediul acestor scheme de ajutor de stat pot fi finanțate până la 50% din totalul cheltuielilor eligibile în cazul unor investiții în capacități de producție pentru fabricarea, printre altele, a înghețatei, a produselor de panificație sau patiserie, a ciocolatei, condimentelor, dar și a băuturilor alcoolice din fructe.

Valoarea proiectului poate ajunge la 2,5 milioane de euro, potrivit anunțurilor postate de AFIR.