Premierul Dacian Cioloș a declarat luni în plenul reunit al Parlamentului că Guvernul a redus TVA-ul la 9% pentru lucrările agricole și inputurile consumate în agricultură și că intenționează să propună un regim TVA special pentru micii agricultori.

De asemenea, premierul a afirmat că echipa pe care o conduce nu are în plan nici creșteri de taxe și impozite, nici modificări ale indemnizațiilor, cel puțin nu în timpul acestui mandat.

"Nu intenționăm, până la sfârșitul acestui mandat, să creștem nicio taxă, să creștem niciun impozit, să modificăm nicio indemnizație, așa cum s-a spus. Dimpotrivă, în acest an am redus TVA la 9% pentru lucrările agricole și imputurile consumate în agricultură", a declarat Cioloș.

Regim TVA special pentru micii agricultori

Dacă Executivul condus de Dacian Cioloș va opera modificări la Codul Fiscal, acestea vor viza simplificarea, cum ar fi introducerea unui regim special de TVA pentru micii agricultori.

 ''Și tot pentru a veni în sprijinul agricultorilor, mai ales a micilor producători persoane fizice și persoane autorizate, intenționăm să venim cu modificări în sensul simplificării în Codul Fiscal prin care să propunem un regim TVA special pentru micii agricultori, persoanele fizice sau persoane fizice autorizate, în sensul ca ei să nu aibă nevoie de toată această birocrație și documentație privind înregistrarea TVA-ului'', a adăugat premierul.

Premierul Cioloș a fost invitat de conducerea Parlamentului săptămâna trecută la o ședință în care a prezentat un raport cu privire la execuția bugetară. La ședință participat 347 de deputați și senatori, dar și mai mulți miniștri.