Participarea la expoziții și târguri internaționale a devenit în ultimii ani o posibilitate în plus de promovare a fructelor moldovenești pe noi piețe, spune Grigore Daraban,managerul proiectului pentru susținerea cooperativelor de la People in Need.

Grigore Daraban afirmă că fructele și strugurii produși în Republica Moldova, pot fi comercializați doar la nivel de 10 la sută pe piața locală, pentru celelalte cantități fiind nevoie de a identifica noi piețe, care să ofere un preț competitiv.

Specialistul consideră că participarea la expozițiile internaționale este o posibilitate de a stabili relații cu comercianții, cu rețelele de supermarketuri, dar și de a cunoaște tendințele și cerințele de pe o anumită piață.

People in Need a organizat în perioada 25-29 octombrie o vizită la târgul internațional pentru industria alimentară Indagra Food & Carnexpo care s-a desfășurat la București, România, pentru două cooperative asistate de proiect: "Ceviz Eric" din Ceadir Lunga, membrii acesteia fiind producători de fructe, și "Grape Line", din Manta Cahul, ai cărei membri sunt specializați în cultivarea strugurilor.

În cadrul expoziţiei, care este considerată cea mai importantă platformă expozițională dedicată industriei alimentare, vizitatorii au făcut cunoștință cu tehnologii de producere și echipamente moderne, au avut posibilitatea de a vedea modalitățile de marketing utilizate de  producătorii din România, soiuri solicitate și ambalajele preferate de către consumatorii de pe această piață.

Și cel mai important, reprezentanții cooperativelor au reușit să stabilească legături cu lanțul de supermarketuri Carrefour din România, relații care urmează a fi dezvoltate în următoarea perioadă.

Anatolie Plăcintă, conducător al cooperativei "Agroaspect Grup" de la Ungheni a participat, în perioada 25-27 octombrie, cu suportul PIN, la Foodfair în Tallinnn, Estonia.

Producătorul afirmă că în doi-trei ani va fi capabil să livreze mere pe această piață.

"Începând cu anul viitor voi vinde struguri și prune pe piața din Estonia. Am reușit în cadrul expoziției să stabilesc contracte de intenție cu doi comercianți estonieni, care au menționat că prunele și strugurii moldovenești sunt de calitate superioară și au calități gustative deosebite", spune Anatol Plăcintă. De asemenea, producătorul afirmă că există posibilitatea ca prin intermediul angroșiștilor din Estonia să stabilească contacte cu piața finlandeză.