Producția agricolă vegetală a crescut anul trecut la cereale pentru boabe, leguminoase pentru boabe, plante uleioase și cartofi și a scăzut la sfecla de zahăr și legume.

Din cauza unui randament mai mic, producția de struguri a fost cu 7,8% mai mică anul trecut, la 737 de miii de tone, arată datele Institutului Național de Statistică, citate de Agerpres.

În ceea ce privește plantațiile de pomi fructiferi pe rod (livezi pe rod), producția de fructe din livezi a crescut cu 0,4%, față de 2015, la 675.000 tone, în timp ce suprafața a scăzut cu 0,7%, la 138.000 hectare.

Producția agricolă vegetală a crescut la cereale pentru boabe, leguminoase pentru boabe, plante uleioase și cartofi și a scăzut la sfecla de zahăr și legume, anul trecut comparativ cu cel anterior. Suprafața cultivată s-a diminuat la cereale pentru boabe, sfeclă de zahăr, cartofi, legume și a urcat la leguminoase pentru boabe și plante uleioase, potrivit INS

„Suprafața cultivată cu cereale pentru boabe a scăzut cu 1,5%, în timp ce producția a crescut cu 8,3% față de anul precedent, datorită în principal creșterii randamentelor la hectar (producția medie la hectar), astfel: porumb boabe (+16,3%), ovăz (+12,3%), orz și orzoaică (+7,5%), grâu (+3,8%). Suprafața cultivată cu porumb boabe în anul 2016 reprezintă 46,4% din suprafața cultivată cu cereale pentru boabe, iar cea cultivată cu grâu 39,2%”, informează INS.

Conform sursei citate, producția de leguminoase pentru boabe a crescut cu 30,3%, ca urmare a creșterii suprafeței cultivate cu (+31,1%), față de anul precedent.

La plante uleioase, creșterea a fost 19,7%, datorită atât măririi suprafeței cultivate (+6,9%), cât și a randamentelor la hectar. Creșteri ale producției s-au înregistrat la rapiță (+45,4%) și floarea soarelui (+9,4%), iar la soia boabe s-a menținut la nivelul anului anterior.

INS informează totodată că la sfecla de zahăr producția a scăzut cu 7,2%, din cauza diminuării suprafeței cultivate (-11,1%). În schimb, la cartofi a urcat cu 2,4%, în urma creșterii randamentului la hectar (+2,9%), deși suprafața cultivată s-a diminuat (-0,5%), față de anul precedent.

O diminuare semnificativă a fost remarcată la producția de legume, cu 8,1%, determinată de scăderea suprafețelor cultivate (-3,4%), dar și a randamentelor.