Atunci când este vorba despre revizuirea Regulamentului Organic, Comisia Europeană este mai interesată de "substanță" decât de "viteză", scrie EurActiv.com.

Din toamna anului 2013, Comisia Europeană a lucrat la o propunere pentru o nouă lege care să înlocuiască actualul Regulament Organic.

Există un proces continuu, cu un trialog care se desfășoară într-un ritm convenit de cele trei instituții ale UE, la începutul Președinției slovace, a declarat un purtător de cuvânt al UE, pentru EurActiv.

Rugat să comenteze zvonurile conform cărora Comisia va retrage propunerea în cazul în care nu se ajunge la un acord până la sfârșitul anului, oficialul a subliniat că executivul UE este interesat mai mult de calitate decât de viteză.

"Se înregistrează progrese, iar Comisia continuă să joace un rol constructiv, în special în ceea ce privește contribuția la reducerea decalajelor dintre co-legislatori. Ne menținem angajamentul de a realiza un acord politic acceptabil, cât mai curând posibil, dar, așa cum s-a spus și înainte, accentul se pune pe fond mai mult decât pe viteză", a afirmat purtătorul de cuvânt.

O propunere inadecvată

Federația Internațională a Mișcărilor pentru Agricultură Organică (IFOAM UE) consideră că propunerea Comisiei, în forma sa actuală, este inadecvată și va duce la o scădere masivă a producției ecologice în toată Europa.

Deoarece regulamentul este extrem de complex și detaliat, IFOAM a declarat pentru EurActiv că este important ca textul final să îmbunătățească legea existentă și să se asigure că este aplicată în mod eficient.

"Soliditatea tehnică a textului va avea un impact profund asupra capacității autorităților naționale, și a modului în care certificatorii și operatori organici îl aplică în mod corect", au subliniat fermierii ecologici, adăugând că "oportunitățile de a utiliza noul regulament ca instrument pentru dezvoltarea continuă a organicului încă sunt ratate".

"În loc de discuții conturate pe pragurile și sistemul de control, am fi fost mulțumiți dacă am fi primit mai multă atenție, de exemplu, asupra noilor cerințe pentru a ajuta procesatorii ecologici să-și îmbunătățească performanțele de mediu", a spus IFOAM.

Suprafața cultivată organic, în creștere

Un sondaj Eurostat publicat luna trecuta a aratăt că suprafața consacrată agriculturii ecologice a crescut cu aproape două milioane de hectare începând cu anul 2010.

Cu mai mult de 11 milioane de hectare de zone certificate în conversie în 2015, agricultura ecologică a făcut cu 6,2% din totalul UE de suprafața agricolă utilizată.

Cea mai mare pondere a fost înregistrată în Austria (20%, sau 552k de hectare), urmată de Suedia (17%, sau 519k hectare) și Estonia (16%, sau 156k de hectare).