Afacerile din sectorul producției viticole din România ar putea depăși în 2016 nivelul de 723 de milioane de lei, în creștere cu 6 procente față de valoarea din anul anterior, potrivit companiei de analiză KeysFin.

Estimarea se bazează pe o producție de 4,8 milioane de hectolitri, în creștere cu 37 la sută față de 2015, notează KeysFin.

Totuși, la sfârșitul lunii septembrie, o parte a producătorilor locali de vinuri estimau o producție semnificativ mai mică, în jurul nivelului de 4 milioane de hectolitri, similară celei din anii anteriori.

Potrivit KeysFin, numărul firmelor producătoare a ajuns la 217 companii certificate oficial. Cei mai mulți producători se găsesc în Vrancea (69), București (24), Prahova (18), Constanța (11) și Buzău (10). Afacerile din sectorul producției viticole au atins, în 2015, nivelul de 680 de milioane de lei, iar în 2016 ar putea depăși nivelul de 723 de milioane de lei, înregistrat în 2013.

La capitolul viticol, România se află, în prezent, pe locul 13 pe plan mondial, topul fiind condus de italieni, cu un volum al producției de vin de 48,8 milioane hectolitri in 2016, în scădere cu 2% de la 50 milioane hectolitri în 2015, urmați de francezi, cu 41,9 milioane hectolitri (-12%), spanioli, cu 37,8 milioane hectolitri (+1%), americani, cu 22,5 milioane hectolitri (+2%) și australieni, cu 12,5 milioane hectolitri (+5%).

Producția globală de vin a scăzut anul acesta cu 5% față de anul trecut, de la 274,4 milioane hectolitri la 259,5 milioane hectolitri, conform datelor preliminarii prezentate de către directorul general al Organizației Internaționale a Viei și Vinului (OIV), Jean-Marie Aurand, notează Agerpres.

În 2014, producția totală de vin a României a fost de circa 3,7 milioane de hectolitri, iar în 2015 de aproape 3,6 milioane de hectolitri, potrivit datelor publicate de Ministerul Agriculturii. În acest an, se înregistrează diferențe semnificative de producție de struguri la hectar atât între regiunile viticole, cât și între producătorii aflați în aceeași zonă, în contextul în care principala provocare a acestei campanii este găsirea forței de muncă sezoniere, potrivit Patronatului Național al Viei și Vinului.