Ordonanța de Urgență nr. 34/2020 prin care au fost majorate amenzile pentru nerespectarea ordonanțelor militare în perioada stării de urgență a intrat în vigoare la ora 00:00.

Potrivit actului normativ, pentru persoanele fizice care nu respectă ordonanțele militare amenda minimă este de 2.000 lei și maxim 20.000 lei, față 100, respectiv 5.000 de lei.

De asemenea, pentru persoanele juridice care nu respectă ordonanțele militare amenda a crescut de la 1.000 de lei la 10.000 de lei, dar poate ajunge până la 70.000 de lei.

OUG mai introduce și sancțiuni complementare, cum ar fi confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenție, interzicerea accesului la respectivele bunuri, suspendarea temporară a activității, desființarea unor lucrări sau refacerea unor amenajări.