Autoritățile olandeze au comunicat joi Ambasadei României la Haga că, începând cu 9 iulie, cetățenilor care se deplasează din România în Olanda le este recomandată ferm autoizolarea la domiciliu timp de 14 zile din momentul intrării în Olanda.

MAE precizează că, potrivit Ministerului olandez al Sănătății, Bunăstării și Sportului, toți pasagerii cu vârsta peste 13 ani care pleacă, sosesc sau tranzitează aeroporturile din Olanda, indiferent de țara din care sau spre care călătoresc, au obligația de a completa o declarație de sănătate pe propria răspundere.

Personalul din cadrul aeroportului va efectua verificări aleatorii ale pasagerilor, solicitând prezentarea declarației completate și semnate.

Informații cu privire la noua măsură, precum și declarația de sănătăte sunt disponibile la următoarele linkuri: https://www.government.nl/documents/publications/2020/07/07/information-for-passengers-flying-to-and-from-the-netherlands și https://www.nederlandwereldwijd.nl/documenten/vragen-en-antwoorden/reisadvies-roemenie.

Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Haga  + 31 70 354 15 80; + 31 70 322 86 12  și + 31 70 331 99 80, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de urgență al misiunii diplomatice + 31 651 596 107.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet http://www.mae.ro/node/51932, http://haga.mae.ro,  https://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro și www.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații și sfaturi de călătorie.