Grecia își redeschide granițele pentru turism din 16 aprilie, a anunțat luni ministrul economiei, Claudiu Năsui, precizând că românii vor putea merge în această țară.

"Am discutat chiar astăzi cu ambasadoarea Greciei în România și din 16 aprilie granițele Greciei se vor redeschide pentru turism, evident cu niște condiții, și acelea sunt un formular pe care dânșii îl au și acum, de localizare, și este ușor completabil pe internet sau cu certificat de vaccinare sau cu test negativ PCR. O veste bună. Deci, practic, sunt două momente: momentul intrării în Grecia și momentul revenirii în România. La momentul plecării în Grecia, turiștii români care ar dori să plece acolo ar avea nevoie de acest document care există și acum pe net, un test PCR negativ sau certificat de vaccinare. Așteptăm și noi mai multe informații de la greci, pentru că sunt regulile lor. Eu am discutat cu ambasadoarea, mi-a zis test PCR, probabil cu un termen oricum rezonabil, deci nu cred că vor fi probleme acolo", a declarat luni, la Antena 3, ministrul economiei și turismului, Claudiu Năsui.

Cipru, Portugalia, Croația și Spania sunt alte țări în care românii vor putea să-și petreacă vacanțele, dacă îndeplinesc anumite condiții.