Premierul olandez Mark Rutte a anunțat un lockdown "parțial" pe fondul creșterii cazurilor de COVID-19.

Cafenelele, barurile și restaurantele din Olanda vor fi închise începând de miercuri, ora 22:00, timp de două săptămâni. Țara va intra într-un "lockdown parțial", iar numărul contactelor și activităților sociale vor fi reduse "drastic", a anunțat marți seara premierul Mark Rutte, relatează Dutchnews.nl.

Numărul cazurilor noi de COVID-19 anunțate marți a depășit 7.930, după ce săptămâna trecută 44.000 de persoane au contractat virusul.

"Prea mulți oameni nu respectă regulile, astfel că nu avem altă opțiune decât să luăm măsuri mai dure", a avertizat el.

Premierul a mai anunțat că masca ar urma să devină obligatorie în toate spațiile publice deschise. Măștile sunt recomandate în colegii și universității și vor deveni obligatorii, după modificarea legii. 

După ora 20:00 se interzice vânzarea băuturilor alcoolice.

Hotelurile rămân deschise, dar restaurantele lor vor fi disponibile doar pentru oaspeți.

Olandezii se pot aduna în grupuri de maximum patru persoane, în interior sau exterior. Competițiile sportive pentru echipe mai mari de patru sunt suspendate.

Măsurile ar putea fi ridicate peste două săptămâni, dacă va scădea numărul infectărilor.

Cehia a anunțat un nou record al numărului de noi cazuri de infecții - 8.325. În total, din martie, Cehia are 129.747 de cazuri și 1.106 de decese.

De la începutul lunii, autoritățile de la Praga au reintrodus starea de urgență.