Deficitul bugetar a urcat la 5,5 miliarde de lei după primele 11 luni, de la 1,3 miliarde de lei la sfârșitul lui octombrie, dar, totuși, este cu mult sub nivelul programat pentru întregul an

Pentru întregul an, bugetul României este proiectat cu un deficit de circa 21 miliarde lei, echivalent cu 2,8% din produsul intern brut (PIB) calculat pe metodologia cash, scrie news.ro.

După primele zece luni din acest an, bugetul înregistra un deficit mult mai mic, de1,3 miliarde lei, sau 0,17% din PIB, ceea ce înseamnă că bugetul a fost deficitar în luna noiembrie cu 4,2 miliarde lei.

Veniturile bugetului general consolidat au însumat 205,6 miliarde de lei (27,1% din PIB) și au fost cu 1,9% mai mici față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor.

Scăderea încasărilor bugetare s-a diminuat față de primele zece luni, când declinul era de 2,1%. Cel mai mare declin s-a înregistrat, după primele 11 luni, la încasările din TVA, care au scăzut cu 9,2% față de perioada echivalentă a anului trecut. Ministerul motivează evoluția prin reducerea cotei standard de TVA de la 24% la 20%, începând cu 1 ianuarie, și de la 24% la 9% pentru alimente, de la 1 iunie 2015.

Totuși, alte taxe au adus mai mulți bani la buget, potrivit ministerului. „S-au înregistrat creșteri față de aceeași perioadă a anului precedent la încasările din: impozitul pe profit (+10,5%), contribuții de asigurări sociale (+7,3%), accize (+5%) precum și impozit pe salarii și venit (+5%)”, arată datele MFP.

La nivelul administrațiilor locale s-au înregistrat, de asemenea, creșteri față de anul precedent la veniturile nefiscale cu 14,8%, la impozite și taxe pe proprietate cu 6,8% și la taxa pe utilizarea bunurilor cu 2,6%.

Cheltuielile bugetului general consolidat, de 211,1 miliarde lei, au crescut în primele 11 luni cu 3,3% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Cheltuielile cu salariile bugetarilor au crescut cu 9,8% față de aceeași perioadă din 2015, în principal ca urmare a majorărilor salariale acordate în a doua parte a anului 2015 și a creșterii salariului minim pe economie la 1.250 de lei, de la 1 mai.

Cheltuielile cu bunuri și servicii au scăzut cu 0,9% față de aceeași perioadă a anului trecut, înregistrându-se diminuări la unitățile administrativ teritoriale, în timp ce cheltuielile cu bunuri și servicii la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate au crescut cu 5,5%.

Cheltuielile cu asistența socială au crescut față de aceeași perioadă a anului precedent cu 7,5%, fiind influențate în principal de majorarea cu 5% a punctului de pensie de la 1 ianuarie 2016 și de dublarea alocației de stat pentru copii începând cu 1 iunie 2015.

Cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital, precum și cele aferente programelor de dezvoltare finanțate din surse interne și externe, au fost de 21,7 miliarde de lei, respectiv 2,9% din PIB, cu mult sub nivelul programat.

Pentru întregul an 2016, bugetul prevede 37,7 miliarde lei pentru investiții, din care 17 miliarde lei din fonduri europene, 19,2 miliarde lei de la buget, iar restul din alte surse.