Prefectura București a revenit marți cu o erată, precizând că în București restaurantele pot funcționa până la ora 23:00 și nu 21:00, cum s-a anunțat inițial. Începând cu ora 23:00 și până la 5.00 circulația în afara locuinței e interzisă.

Începând de luni, autoritățile locale au ridicat câteva restricții din București, după ce Capitala a ieșit săptămâna trecută din scenariul roșu. Inițial, s-a anunțat că se redeschid restaurantele, barurile și cafenele, iar programul lor va fi între orele 6:00 și 21:00.

Marți, Prefectura București a anunțat că restaurantele și cafenelele din București vor putea fi deschise între orele 6:00 – 23:00.

Prefectul municipiului București, Traian Berbeceanu, și- prezentat public scuze pentru ”eroarea” anunțată vineri, când Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență a aprobat Hotărârea nr.2/2021. Berbeceanu a precizat că s-a constatat o eroare materială, în ceea ce privește intervalul orar în care este permisă activitatea restaurantelor și cafenelelor, fiind înscris, în mod eronat, intervalul 6:00-21:00.

”În Anexa nr.3 a HG nr.3/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 ianuarie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, este prevăzut orarul 06:00- 23:00, ca interval în care este permisă activitatea restaurantelor și cafenelelor”, se arată în comunicatul Prefecturii.

Anexa nr. 3 a HG nr. 3/2021 prevede la art. 2 că, în toate localitățile, se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23:00-5:00, cu următoarele excepții:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;

c) deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei.

În art. 6 al HG privind prelungirea stării de alertă se precizează că ”activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6:00-23:00, în județele/localitățile unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6.00-23:00, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, și doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități, în județele/localitățile unde este depășită incidența de 3/1.000 de locuitori în ultimele 14 zile”.