Compania Unifarm a anunțat că a înlocuit un lot de măști importate din China, în urma unei alerte privind calitatea acestor produse.

”Compania Națională Unifarm SA a achiziționat mai multe tipuri de măști tip FFP2, de la diverși fabricanți, printre care și cele care poartă denumirea generică "Daddy Baby”. Acest tip de măști au fost importate având toate certificatele și declarațiile cerute de legislația în vigoare, la data contractării lor. Ulterior, săptămâna trecută, site-ul EMEA și autoritățile naționale prin INFOCONS au emis o alertă privind patru tipuri de măști, printre care și această marcă, drept pentru care am informat toate spitalele partenere cu privire la acest lucru și le-am solicitat retragerea acestor măști în regim de urgență, pentru a putea fi înlocuite cu alte măști conforme”, a precizat firma într-un comunicat de presă.

Unifarm a mai anunțat că a solicitat importatorului înlocuirea măștilor periculoase cu unele conforme, ca urmare a alertei.

”Spitalele la care au ajuns aceste măști ne-au confirmat că au retras acest produs. În momentul în care a fost primită informarea privind calitatea acestui produs am stopat distribuția lor”, afirmă Unifarm.

Totodată, compania susține că nu a fost pus în pericol niciun cadru sanitar sau pacient.

Măștile neconforme au fost deja înlocuite în proportie de 98%, ultimile bucăți aflându-se depozitate la unele spitale de unde urmează să fie ridicate și înlocuite de către Unifarm. 

Pe 28 aprilie, INFOCONS a transmis o alertă emisă prin Safety Gate privind mai multe loturi de măști cu filtru pentru particule importate din China. Alerta a venit din Belgia. 

Alerta, de nivel grav, preciza că măștile de proiecție ”Daddy Baby” prezintă riscuri pentru sănătate, deoarece retenția de particule este insuficientă (valoarea măsurată este ≤ 49 %). În consecință, o cantitate excesivă de particule sau de microorganisme poate trece prin mască, sporind riscul de infecție în cazul în care nu este combinată cu măsuri de protecție suplimentare. 

Mai multe state au avut probleme cu diverse echipamente medicale importate din China de la debutul pandemiei de COVID-19.