Ministrul finanțelor s-a gândit că ar fi mai bune două majorări mai mici de taxe la distanță de două săptămâni, decât una mare dintr-un foc. În total, accizele la combustibili vor crește cu 0,32 de lei per litru.

UPDATE: Guvernul a aprobat creșterea accizelor la carburanți în ședința de miercuri, motivând că ponderea taxelor în prețul benzinei și motorinei este cea mai redusă din Uniunea Europeană, fiind mult sub nivelul mediu înregistrat la nivelul UE.

+++++++++

Ministerul Finanțelor a amânat puțin termenul de la care va reintroduce supraacciza la combustibili. Dacă inițial se vorbea de o majorare aplicată de la 1 septembrie, ministrul Ionuț Mișa a anunțat miercuri că accizele vor crește în două etape, de la 15 septembrie și de la 1 octombrie, cu câte 0,16 lei pe litrul de combustibil.

Ministrul a spus că decizia de creștere în doi pași a fost luată pentru a nu produce un șoc la nivelul consumului care poate genera creșteri de preț. 

„Această măsură se produce în etape pentru a nu produce un șoc la nivelul consumului, șoc care poate genera creșteri de preț, ar urma scăderi de consum și poate afecta bugetul de stat, având încasări mai mici la bugetul de stat și nu se mai atinge un obiectiv”, a spus Mișa la începutul ședinței de Guvern.

În urmă cu câteva săptămâni, premierul Mihai Tudose spunea că majorarea accizelor nu va duce și la creșteri de preț, dar ministrul finanțelor recunoaște acum că prețurile ar putea să nu rămână neschimbate.

La începutul acestui an, supraacciza - introdusă inițial de guvernul Ponta în 2014 - a fost eliminată, cu un an mai târziu decât fusese programat. Un document prezentat de Profit.ro relevă că supraaciza de 7 eurocenți la litrul de benzină sau motorină a produs pentru stat, în cei aproape trei ani în care a fost aplicată, 8,46 miliarde de lei (aproape 2 miliarde de euro).

Reprezentanții guvernului Ponta declarau că veniturile suplimentare vor fi utilizate exclusiv pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere, dar banii au intrat în malaxorul bugetar și nu s-au văzut îmbunătățiri notabile în privința investițiilor în autostrăzi în cei trei ani. Acum, premierul Tudose susține și el că introducerea accizei era necesară pentru lucrările majore de infrastructură.

„Avem tot ce ne trebuie pentru a menţine România cu stabilitate din punct de vedere al serviciilor sociale, dar nu ştiu cât mai putem să aşteptăm până când terminăm cu acest gen de infrastructură. Şi atunci trebuie să alimentăm bugetul mai repede”, spunea premierul la începutul lunii august, potrivit cotidianului Adevărul.

Cu aceeași ocazie, premierul transmitea și un avertisment voalat companiilor petroliere să nu majoreze prețurile după introducerea accizei, susținând că acestea nu scăzut când acciza a fost scoasă „în 2016”. „Ia să vedem, dacă o punem la loc (acciza - n.r.) cresc? Eu cred că nu vor creşte. Totuşi perioada aia de romantism când făceau ce voiau pe aici s-a cam închis”, a afirmat şeful Guvernului.

În realitate însă, prețurile la benzină și motorină au scăzut cu aproape 50 de bani la începutul acestui an, când a fost eliminată supraacciza (nu în 2016, cum greșit a susținut premierul), iar guvernatorul BNR Mugur Isărescu a spus deja că reintroducerea acesteia va crește inflația din acest an.

Tudose a spus că Guvernul poate majora redevențele, în cazul în care vor urma scumpiri la pompă, adăugând că nu este vorba de un șantaj.