O nouă schemă de pensii private paneuropene va ajuta cetățenii UE să economisească mai ușor chiar dacă se mută în alt stat membru.

Comisia pentru Afaceri Economice a Parlamentului European a adoptat un cadru juridic pentru un nou produs paneuropean de pensii personale (PEPP), care va avea caracteristici standard la nivelul întregii Uniuni. 

Această schemă nu înlocuiește sistemele existente, ci este o opțiune suplimentară pentru cei care o doresc, a explicat eurodeputatul Siegfried Mureșan.

Totuși, pensiile paneuropene vor intra în competiție cu produsele naționale, oferind o varietate mai mare celor care vor să economisească.

Ca și alte sistemele de pensii administrate privat, schema paneuropeană va oferi persoanelor o soluție voluntară și complementară sistemelor publice de pensii. Banii puși deoparte în schemele de pensii private sunt investiți în diverse instrumente financiare, iar - în unele cazuri - contribuțiile personale beneficiază de beneficii fiscale, precum scutirile de impozite.

În întreaga Uniune, sunt o sumedenie de produse de economisire în vederea pensiei, dar PEPP intenționează să devină o alternativă simplă, cu caracteristici standard și costuri transparente, care poate fi vândută în toate statele membre.

„În prezent, piața internă a pensiilor personale este foarte fragmentată și variază în diferite state membre ale UE. Prin urmare, există doar un grad limitat de portabilitate a produselor de pensii personale dintr-un stat membru în altul. Acest lucru poate afecta drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor. De exemplu, aceștia pot fi împiedicați să-și găsească un loc de muncă sau să se pensioneze într-un alt stat membru al Uniunii Europene”, spune Siegfried Mureșan.

Regulamentul PEPP va conduce la crearea unui produs paneuropean în mare parte standardizat, care va fi disponibil în toate statele membre și care va permite cetățenilor să beneficieze pe deplin de piața internă, a precizat europarlamentarul. „Practic, ei vor putea să-și transfere drepturile lor de pensie în străinătate și au posibilitatea de a alege dintre diferite tipuri de furnizori, putând opta inclusiv pentru servicii transfrontaliere”.