Banca vrea să colaboreze cu autoritățile române pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere

Ministrul transporturilor Felix Stroe a efectuat, săptămâna trecută, o vizită de lucru la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, unde s-a întâlnit cu directorul executiv al băncii pentru infrastructură, Jean-Patrick Marquet, pentru a discuta necesitățile stringente ale infrastructurii de transport.

Oficialul BERD a remarcat dezvoltarea accelerată a economiei locale, dar a menționat că „infrastructura de transport constituie probabil, una dintre cele mai slabe zone ale mediului de afaceri din țară”. Marquet a precizat însă că, dat fiind rolul esențial pentru dezvoltarea României, BERD și Guvernul român au încercat să stabilească „o bază foarte solidă” pentru cooperarea viitoare în acest sector economic crucial, a anunțat luni Ministerul Transporturilor, într-un comunicat.

Potrivit sursei citate, ambele părți și-au exprimat angajamentul de a colabora pentru a dezvolta proiectele de infrastructură prioritare ale României.

Discuțiile au vizat strategia generală de transport, construcția drumurilor și proiectele din sectorul feroviar, dar și finanțarea autostrăzii ce va lega Iași de Târgu Mureș și magistrala 6 de metrou, care va lega Gara de Nord de Aeroportul Internațional Henri Coandă.

„Pe lângă finanțare, avem nevoie de experiența și expertiza BERD în restructurarea întreprinderilor de stat, făcându-le mai eficace și mai eficiente și ajutându-le să atingă nivelurile de performanță ale sectorului privat”, a declarat ministrul Felix Stroe.

BERD este unul dintre cei mai mari investitori din România, cu circa 7,5 miliarde de euro investite în aproximativ 400 de proiecte până acum. Doar în 2017, banca a semnat mai mult de 20 de proiecte în valoare de peste 400 de milioane de euro.