Majorările salariale aprobate până în prezent, respectiv 25 de procente pentru medici și profesori și zece procente pentru ceilalți bugetari, vor fi acordate într-o singură tranșă, a anunțat, joi, ministrul Finanțelor Publice, Anca Paliu Dragu.

De asemenea, pensile vor crește cu cinci la sută, a precizat Dragu. Ministrul a mai arătat că proiectul de buget pentru 2016 va fi publicat pe site-ul instituției pe care o reprezintă în cursul serii de vineri. 

Premierul Dacian Cioloș i-a solicitat ministrului Finanțelor Publice, Anca Dragu, să prezinte, joi, după ședința de Guvern, câteva elemente și principii legate de buget.

Prim-ministrul a precizat, miercuri, la Senat, că proiectul de buget include și măsurile adoptate deja de Parlament, respectiv creșterile salariale pentru bugetari, dar și modificările Codului Fiscal.

Totuși, el a vorbit și despre anumite „rearanjări” pentru domenii precum investițiile, educația și sănătatea.

Cioloș a menționat faptul că a transmis partidelor un draft, însă detalii suplimentare vor fi făcute publice săptămâna viitoare. „Am cerut doamnei ministru de Finanțe să înceapă discuțiile, să explice ce avem în buget. (...) Săptămâna viitoare, în ședința de Guvern, avem intenția să îl adoptăm și atunci îl vom supune și consultării publice”, a afirmat premierul.

Potrivit unor surse politice, atât în cadrul PSD, cât și în cadrul PNL au avut loc discuții pe marginea proiectului de buget. Primele concluzii ale PSD arată că măsurile pe care social-democrații le doreau păstrate au rămas în proiectul de buget al noului Guvern.

La rândul lor, liderii PNL Alina Gorghiu și Vasile Blaga au avut o discuție informală cu ministrul Finanțelor cu privire la proiect, o nouă rundă fiind programată să aibă loc zilele următoare. Gorghiu a declarat, luni, că deficitul bugetar de trei la sută trebuie menținut, iar orice majorare a salariilor în plus față de cele deja discutate ar determina depășirea acestui prag.

Ce prevede proiectul de buget?

Draftul a fost lăsat „moștenire” de guvernarea social-democrată. În conferința în care și-a prezentat bilanțul de mandat, fostul ministru al Finanțelor Eugen Teodorovici a spus că proiectul ia în calcul toate actele normative cu impact asupra veniturilor și cheltuielilor bugetare adoptate în ultima perioadă, atât de Guvern, cât și de Parlament.

Printre aceste măsuri se numără majorarea cu 25 la sută a salariilor pentru personalul din unitățile sanitare, majorarea cu 15 la sută a salariilor pentru personalul din sistemul de învățământ, majorarea cu 12 la sută a salariilor pentru personalul din instituțiile publice de subordonare locală, majorarea cu 25 la sută a salariilor pentru personalul din sistemul de asistență socială, precum și majorarea cu 10 la sută a salariilor pentru restul personalului bugetar.

De asemenea, la estimarea cheltuielilor bugetare s-a avut în vedere majorarea pensiilor cu 5 la sută, măsură în legătură cu care fostul ministru al Muncii, Rovana Plumb, a confirmat că va intra în vigoare din ianuarie 2016.

Nota de plată totală a acestor cheltuieli sociale pentru anul viitor va fi de 12,6 miliarde de lei, corespunzând unui deficit bugetar mai accentuat cu un procent (2,8 la sută dacă se ține cont doar de plățile realizate efectiv și 2,95 la sută din PIB pe ESA - care include, la cheltuieli, toate angajamentele de plată asumate chiar dacă banii sunt efectiv plătiți la alt termen).