Valoarea investițiilor înregistrate în România în primele nouă luni ale anului este de 30 de miliarde de lei, amintește ministrul finanțelor, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

„România este singura țară din UE în care investițiile au avut o contribuție pozitivă la dinamica PIB în primul semestru al anului 2020. Investițiile garantează revenirea economiei în 2020 și creștere economică puternică în 2021”, susține Florin Cîțu.

Însă această valoare nu este neapărat meritul guvernului, deoarece investițiile luate în calcul la calculul produsului intern brut includ și investițiile private, nu doar pe cele făcute de stat

Ce-i drept, ministrul finanțelor susține că, într-un interval de nouă luni, au fost înregistrate investiții publice de 30 de miliarde de lei, „cea mai mare sumă din ultimii 10 ani” și „mai mult decât tot anul 2016 sau 2017”.

Majorarea investițiilor pentru al șaselea trimestru consecutiv în trimestrul al doilea (când ecnomia a fost lovită de restricții fără precedent) a fost susținuta de mix-ul relaxat de politici economice (inclusiv nivelul redus al costurilor reale de finanțare), dar și de potențialul de dezvoltare al economiei interne, remarcă Andrei Rădulescu, director analiză macroeconomică la Banca Transilvania.

„Se poate spune că firmele au continuat proiectele de investiții lansate la începutul acestui an, evidențiindu-se dinamica din sectorul construcțiilor, susținuta și de majorarea cheltuielilor de capital ale statului”, se arată într-o analiză a băncii.