Comisia Europeană cere autorităților de la București, potrivit unei scrisori consultate de G4Media, să modifice radical actualul proiect de lege privind pensiile speciale (ale militarilor, magistraților, diplomaților etc.).

Oficialii de la Bruxelles arată că proiectul ar face doar economii ”foarte limitate” și nu rezolvă principiul echității. Scrisoarea arată că pensiile militare ar trebui diminuate prin scăderea așa-numitei ”rate de înlocuire” (procentul pe care pensia îl reprezintă din valoarea salariului), iar în cazul magistraților e nevoie de creșterea duratei serviciului și un cuantum al pensiei mai mic decât în prezent.

Comisia Europeană sugerează ca în cazul pensiilor militare rata de înlocuire a veniturilor să fie de 45%, iar baza de calcul să fie raportată la veniturile din întreaga carieră. În acest moment, rata de înlocuire este de 65% din ultimele 6 luni. În proiectul de lege, rata de înlocuire e de 65% din veniturile realizate în ultimele 12 luni, fără a fi luate în calcul sporurile nepermanente.

România și-a asumat prin PNRR reformarea pensiilor speciale, care reprezintă acum o cheltuială anuală de circa 0,8% din Produsul Intern Brut (PIB) și sunt o sursă de inechitate socială, dat fiind că nu respectă principiul general al contributivității (cu excepția pensiilor militare, care o respectă parțial). Dacă nu va face reforma pensiilor speciale, România va pierde o tranșă PNRR, valoarea acesteia urmând a fi calculată de Comisia Europeană, notează G4Media.

Orice diferență pe care o avem față de sistemul public de pensii general trebuie justificată și susținută cu dovezi, altfel "riscăm că jalonul să nu se valideze și să ajungem la plata parțială", a declarat la Digi24 ministrul fondurilor europene, Marcel Boloș. El a adăugat că atâtă vreme cât avem lucruri care sunt discutabile raportat la conținutul PNRR, atunci "nu putem să ne așteptăm să avem rezultate foarte bune".

România "riscă să ajungă în procedura contradictorie cu CE în ce privește validarea jalonului", a mai spus Boloș.

În acest timp însă, Ministerul apărării naționale s-a gândit să extindă pensiile speciale și la personalul civil din instituțiile de apărare, lansând pe 17 martie în consultare publică un proiect de act normativ.

Luni seară, MApN a anunțat că a decis retragerea proiectului legislativ de modificare a Legii nr. 263/2010, care viza crearea cadrului normativ care să permită încadrarea activității personalului civil din instituțiile de apărare, ordine publică și securitate națională în condiții de muncă deosebite și speciale, ca urmare a observațiilor primite până la acest moment.

"Proiectul de act normativ în discuție, inițiat și elaborat de instituțiile de apărare, ordine publică și securitate națională, a avut ca scop crearea cadrului normativ care să permită încadrarea activității personalului civil din propriile instituții în condiții de muncă deosebite și speciale, similar prevederilor aplicabile personalului militar și polițiștilor", a precizat MApN.