Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată pentru a evalua dacă diferitele măsuri de sprijin public acordate de România Complexului Energetic Hunedoara sunt conforme cu normele UE pentru ajutoarele acordate întreprinderilor în dificultate

Comisia nu este convinsă că planul de restructurare propus pentru producătorul român de energie ar putea restabili viabilitatea pe termen lung a întreprinderii fără ca acesteia să i se acorde în continuare un ajutor de stat.

Normele UE privind ajutoarele de stat îi permit statului să intervină în sprijinul unei întreprinderi aflate în dificultate financiară numai în condiții specifice și solicită, în special, ca respectiva întreprindere să facă obiectul unui plan de restructurare solid, care să asigure restabilirea viabilității sale pe termen lung, faptul că respectiva întreprindere contribuie la costurile aferente restructurării sale și că orice eventuale denaturări ale concurenței sunt limitate, amintește executivul UE.

La data de 21 aprilie 2015, Comisia a aprobat acordarea unui ajutor temporar pentru salvare în valoare de 37,7 milioane de euro (167 de milioane de lei) producătorului de energie CE Hunedoara, care se află într-o situație de dificultate financiară încă din 2013. Atunci, România s-a angajat să prezinte un plan de restructurare menit să asigure viabilitatea viitoare a CE Hunedoara, în cazul în care întreprinderea nu va fi în măsură să ramburseze ajutorul pentru salvare în termen de șase luni.

Printr-o decizie separată, publicată la 20 aprilie 2015, Comisia a concluzionat că CE Hunedoara trebuia să ramburseze circa 6 milioane de euro, sumă aferentă ajutorului de stat incompatibil.

Comisia însă consideră că planul de restructurare propus nu poate transforma CE Hunedoara într-o întreprindere viabilă fără un ajutor suplimentar de la stat.

CE Hunedoara a intrat în insolvență în 2016 (procedura este suspendată în prezent), cu datorii de peste 500 de milioane de euro la stat, inclusiv o parte din împrumutul pentru salvare acordat companiei în 2015, un împrumut menit să finanțeze rambursarea ajutorului de stat incompatibil, precum și împrumuturi suplimentare în valoare de circa 73 de milioane de euro, pe care România le-a acordat CE Hunedoara începând cu 2015 pentru a menține întreprinderea pe linia de plutire.

În al doilea rând, notează Comisia, planul de restructurare nu prevede o contribuție perceptibilă din partea CE Hunedoara la costurile de restructurare și nici măsuri menite să limiteze posibilele denaturări ale concurenței ca urmare a unui sprijin considerabil din partea statului.

Comisia își va continua investigațiile pentru a afla dacă preocupările sale inițiale se confirmă. În același timp, Comisia va continua să colaboreze îndeaproape cu autoritățile române pentru a găsi o soluție viabilă pentru activele CE Hunedoara prin care să se asigure că această întreprindere continuă să furnizeze energie electrică, să diminueze costurile suportate de consumatori și să limiteze sarcina suportată de contribuabilii români.