Contractele de finanțare au fost semnate vineri de ministrul Dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene, Sevil Shhaideh.

Este vorba despre primul contract finanţat prin Programul Operaţional Regional (POR) și care vizează ”Punerea în valoare a clădirii de patrimoniu a Bisericii Evanghelice CA Sibiu, prin lucrări de conservare, restaurare a clădirii şi modernizare a infrastructurii conexe – Piaţa Huet Sibiu”, anunță Ministerul Dezvoltării.

Durata de implementare a proiectului este de 70 de luni, iar valoarea totală de 21.910.483 lei (din care 21.472.274 lei, adică 98% din valoare, constituie finanţare nerambursabilă).

După restaurarea acestui obiectiv, se preconizează creșterea numărului de vizitatori cu peste 10.000.

Un alt contract semnat este cel de ”Extindere şi modernizare infrastructură de apă şi apă uzată în judeţul Bistriţa Năsăud”, finanţat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM),  cu o durată de implementare de 53 de luni şi o valoare totală de 55.020.551 lei, din care finanţarea nerambursabilă este de 41.112.485 lei, respectiv 88,74% din valoarea eligibilă aprobată.

Cu o sumă importantă de finanţat prin Programului Operaţional Sectorial Transport, Axa P 2, Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii naţionale de transport în scopul dezvoltării unui sistem naţional durabil de transport, DMI 2.1. Modernizare şi dezvoltare infrastructură rutieră naţională, cel de-al treilea contract semnat vizează reabilitarea drumului naţional 1C Dej-Baia Mare km. 61+500 – 147+990.

Valoarea totală a proiectului este de 389.600.714 lei, din care contribuţia Comisiei Europene din Fondul European de Dezvoltare Regională este de 85%, respectiv 232.859.957 lei, şi cea de la bugetul de stat de 15%, adică peste 41 de milioane de lei.

”Contractele semnate astăzi reprezintă un prim pas în angajamentul asumat, prin Programul de Guvernare, de a aduce în ţară, până la finalul acestui an, 5,2 miliarde de euro. Vom putea astfel să contribuim la creșterea competitivității economice, la îmbunătăţirea condițiilor de viață ale comunităților, şi, totodată, să sprijinim dezvoltarea mediului de afaceri, a infrastructurii și serviciilor”, a declarat vicepremierul Shhaideh.