În timp ce în România băncile cresc avansul la creditele imobiliare după aprobarea legii dării în plată, Barclays tocmai a lansat în Marea Britanie un credit ipotecar care acoperă 100% din valoarea proprietății.

Barclays a devenit astfel prima mare bancă din Marea Britanie care reia finanțarea integrală a cumpărării unei locuințe, după criza financiară, un semn al reîntoarcerii la credite mai riscante, notează Financial Times.

Banca oferă astfel unor cumpărători posibilitatea de a-și cumpăra o proprietate fără a plăti un avans, dar este totuși nevoie ca un membu al familiei sau tutore să gireze cu 10% din valoarea proprietății, bani plasați într-un depozit remunerat. Practic, noul tip de credit este destinat tinerilor care erau nevoiți să apeleze la părinți pentru a strânge avansul necesar luării unui credit.

FT comentează că produsul Barclays amintește de împrumuturile date înainte de criza financiară din 2008, când creditul acoperea integral valoarea proprietății, iar în unele cazuri chiar mai mult. Între timp, reglementările s-au schimbat, dar nu interzic creditele cu aceeași valoare ca proprietatea.

Încă nu au apărut nici creditele care să nu solicite nici măcar un depozit minimal, ca produsul Barclays. Un studiu efectuat de bancă arată că 35 la sută dintre cumpărătorii unei prime locuințe sunt forțați să ceară ajutorul părinților când vor să ia un credit ipotecar. Dintre aceștia, unul din cinci nu-i returnează. Un alt studiu, realizat de firma de asigurări și servicii financiare L&G, arată că sumele împrumutate de părinți copiilor pentru a cumpăra o proprietate vor atinge 5 miliarde de lire în acest an, respectiv un sfert din toate creditele ipotecare ce vor fi luate în 2016. 

Prima casă 

În România, după criza financiară, guvernul a propus un program de susținere a pieței imobiliare. Începând din 2009, persoanele fizice pot lua un credit ipotecar parțial susținut de garanția guvernului, plătind un avans de doar 5% din prețul de achiziție.

Pe de altă parte, după adoptarea legii dării în plată, care permite celui împrumutat să cedeze locuința băncii în schimbul stingerii obligației, multe bănci au crescut cerințele de avans pentru creditele neincluse în programul guvernamental, care a fost exclus din lege.

De altfel, bancherii avertizaseră în ultimele luni că adoptarea dării în plată va înăspri condițiile de creditare, iar unele bănci au crescut avansul solicitat chiar înainte de adoptarea legii luna trecută.

Este de așteptat ca alte bănci să ia astfel de măsuri în următoarea perioadă, înainte ca legea să intre în vigoare pe 13 mai.

Spre exemplu, BRD a anunțat marți că avansul crește de la 15% la 35% pentru creditele în lei cu valoare mai mică de 250.000 de euro echivalent (plafonul maxim admis pentru valoarea unui credit ce poate fi dat în plată). Pentru creditele cu o valoare mai mare decât plafonul din lege, BRD cere clienților în continuare un avans de 15%. Alpha Bank, o altă bancă din top 10 în România, a crescut avansul la 30% de la 15% pentru creditele în lei și la 40% de la 25% pentru cele în euro, indiferent de valoarea finanțării, notează Profit.ro.

La sfârșitul lui 2015, aproape 470.000 de români aveau credite cu garanții imobiliare, inclusiv de consum, în valoare de 77 de miliarde de lei, dintre care credite de peste 5 miliarde de lei erau neperformante. Circa 160.000 de credite sunt în programul Prima Casă și reprezintă peste jumătate din soldul creditului pentru locuințe și circa două treimi din volumul de credit ipotecar acordat de bănci în ultimii ani.