Exporturile și importurile României au atins noi valori maxime în luna iulie, potrivit datelor comunicate de Institutul Național de Statistică (INS), în timp ce deficitul comercial se apropie de 4 miliarde de euro după primele șapte luni.

Exporturile au crescut cu 5,8% față de iunie până la 5,04 miliarde de euro, un nou maxim istoric, în special pe fondul creșterii livrărilor în afara Uniunii Europene. Exporturile în afara comunității europene au crescut cu 13% până la 1,42 miliarde de euro, în timp ce livrările către membrii UE au avansat cu 3,2% la 3,63 miliarde de euro, notează analiștii Băncii Transilvania.

Importurile au fost cu 3,6% mai mari în iulie față de luna precedentă, ajungând la 5,68 miliarde de euro (de asemenea, un maxim istoric), pe fondul creșterii cu 7,3% a componentei extra-comunitare, la 1,35 miliarde de euro. Importurile din cadrul UE au urcat cu 2.5% comparativ cu iunie până la 4,34 miliarde de euro.

Comparativ cu iulie 2014, exporturile au fost mai mari cu 5,6%, în timp ce importurile au urcat cu 7,3%, ceea ce a dus la adâncirea deficitului comercial. Deficitul a fost de 641 milioane de euro în iulie, comparativ cu 523,1 milioane de euro în aceeași lună a lui 2014, potrivit datelor INS.

În primele șapte luni ale anului, exporturile au fost de 32,07 miliarde de euro, în urcare cu 5,9% față de aceeași perioadă a anului trecut. Importurile au crescut cu 7% până la 36 miliarde de euro, se arată în comunicatul statisticii.

Deficitul comercial a fost de 3,94 miliarde de euro în primele șapte luni, față de 3,37 miliarde de euro în Ianuarie-Iulie 2014. Această evoluție a fost determinată, în principal, de dinamica componentei comunitare, care a generat un deficit de 4,2 miliarde de euro, în intensificare cu 12%. În relațiile comerciale cu țările extra-comunitare s-a înregistrat un excedent de 215 milioane de euro, mai mic cu 35% an/an.

"Dinamica fluxurilor comerciale internaționale din primele șapte luni ale anului a fost influențată de procesul de relansare economică din zona euro, de accelerarea consumului privat și a investițiilor productive în România, de evoluțiile din piețele de materii prime și piețele valutare, de problemele din sfera economiilor emergente, în contextul intensificării divergențelor de politică monetară pe glob și de sancțiunile UE/Rusia", spun analiștii Băncii Transilvania.