PSD a preluat ideea transferului contribuțiilor exclusiv în sarcina angajaților dintr-un proiect propus de fostul secretar de stat Gabriel Biriș, pe care l-a respins anul trecut.

Începând cu anul viitor vor exista doar două contribuţii, respectiv de asigurări sociale (CAS) şi de asigurări sociale de sănătate (CASS), care vor fi trecute în sarcina exclusivă a angajatului, a declarat ministrul Finanţelor Viorel Ştefan, într-un interviu pentru Capital.

„Măsura despre care vorbește ministrul în acest interviu este copy-paste dupa măsura pe care eu am propus-o pentru prima dată anul trecut!”, scrie, pe Facebook, Gabriel Biriș, care a fost silit să demisioneze după apariția în presă a proiectului care a fost criticat la acea dată de toți factorii politici, inclusiv de premierul Dacian Cioloș și ministrul de finanțe Anca Dragu.

De la 1 ianuarie 2018 contribuţiile sociale vor fi de 35%, reduse de la 39,25% şi vor fi datorate exclusiv de angajat, se arată în interviul publicat de Capital.

Dar, dacă Biriș includea și o măsură de majorare a salariilor brute, astfel încât impactul pentru angajați să fie nul, Viorel Ștefan nu a făcut nicio mențiune în acest sens. Ca urmare, salariul net ar putea fi mai mic în urma aplicării acestor prevederi.

„Modificăm sarcina fiscală a obligaţiilor privind contribuţiile sociale datorate de angajat şi angajator, în sensul preluării în totalitate de către angajat. De asemenea, se va modifica modul de stabilire a CAS şi CASS în cazul persoanelor fizice care desfăşoară activităţi independente. Respectiv CAS-ul se va plăti fie la bugetul asigurărilor sociale de stat, fie la fondurile de pensii private, baza de calcul fiind cel puţin egală salariului minim pe economie. CASS-ul se va plăti la nivelul salariului minim pe economie, indiferent de numărul de activităţi desfăşurate", a declarat Viorel Ștefan. Asta aduce o majorare a sumelor minime datorate la stat de PFA cu 25% şi eliminarea plafoanelor maximale de plată. 

De asemenea, angajatorul nu va mai datora nimic la stat pentru angajat, însă va reţine la sursă obligaţiile angajatorului şi le va vira la bugetul de stat. 

 

„Evident, așa cum suntem obișnuiți, legea va fi pentru unii ciumă, pentru alții mumă! (...) Nu asta am vrut eu! Eu am vrut să așezăm fiscalitatea pe baze morale, să contribuim cu toții, într-o anumită limită, la bunul mers al cetății. Le-am pus în mână un instrument pe care ei acum vor să îl folosească exact invers!”

„Motivul pentru care am propus soluția mutării contribuțiilor de la angajator la angajat a fost să putem plafona baza de calcul a contribuțiilor sociale pe suma veniturilor, nu pentru a jupui clasa mijlocie prin supraimpozitare, prin creșterea sarcinii fiscale, așa cum au făcut toate guvernele de până acum!”, explică Biriș.