Președintele Klaus Iohannis a evidențiat, într-o discuție cu alți lideri europeni, necesitatea identificării rapide de soluții eficiente pe termen scurt, deoarece criza energetică actuală va avea efecte serioase la nivelul tuturor țărilor Uniunii.

Majorarea semnificativă a prețurilor la energie constituie o preocupare majoră pentru România, având în vedere impactul pe care îl are asupra cetățenilor, întreprinderilor și, în special, asupra consumatorilor vulnerabili, a subliniat Klaus Iohannis într-o videoconferință cu președintele Consiliului European, Charles Michel, și alți lideri din Europa Centrală și de Est.

Discuția cu Charles Michel, președintele Lituaniei și premierii din Polonia, Slovacia și Slovenia, a fost desfășurată în pregătirea reuniunii Consiliului European din 21-22 octombrie de la Bruxelles și a vizat teme precum abordarea europeană a pandemiei de COVID-19, agenda digitală a Uniunii, creșterea prețurilor la energie, migrația, politica comercială și relațiile externe ale UE.

Rata de vaccinare scăzută a contribuit semnificativ la criza sanitară prin care trece România, a evidențiat Iohannis în cadrul videoconferinței, amintind că România a activat Mecanismul European de protecție civilă și, în acest context, a mulțumit statelor membre care au oferit deja sprijin țării noastre. Premierul Poloniei și Premierul Sloveniei au transmis disponibilitatea statelor lor de a ajuta România, iar, la rândul său, Președintele Consiliului European s-a angajat să faciliteze sprijinul la nivel european pentru țara noastră, menționează Administrația Prezidențială într-un comunicat.

„Cu privire la situația din energie, Președintele României a subliniat că majorarea semnificativă a prețurilor la energie constituie o preocupare majoră pentru România, având în vedere impactul pe care îl are asupra cetățenilor, întreprinderilor și, în special, asupra consumatorilor vulnerabili”, arată sursa citată.

Klaus Iohannis a evidențiat necesitatea identificării rapide de soluții eficiente pe termen scurt, deoarece criza energetică actuală va avea efecte serioase la nivelul tuturor țărilor Uniunii, cu profund impact socio-economic, atât la nivelul consumatorilor casnici, al populației, cât și la nivelul economiilor în general, afectând competitivitatea industriilor din statele membre.

„Președintele României a atras atenția că este nevoie, totodată, și de o abordare pe termen mediu și lung, care să țintească problemele structurale ale sectorului energetic, dar și pe cele ale pieței comune în domeniul energiei. Președintele Klaus Iohannis a subliniat, astfel, necesitatea unei abordări convergente la nivel european, care să vizeze soluții comune, integrate, pentru a coordona răspunsurile naționale și a pledat pentru adoptarea unor măsuri imediate în vederea protejării consumatorilor vulnerabili”, menționează comunicatul.

Șeful statului a vorbit și despre importanța diversificării surselor de aprovizionare cu energie și a reducerii dependenței de furnizori terți, din afara Uniunii, precum și pentru asigurarea securității în aprovizionarea cu energie. „În acest sens, Președintele României a insistat asupra faptului că securitatea energetică europeană este în strânsă legătură cu utilizarea unui mix echilibrat de tehnologii și surse energetice, precum gazul natural și energia nucleară, direcții care trebuie să orienteze politicile europene în privința Taxonomiei”.

Președintele Klaus Iohannis a solicitat Comisiei Europene includerea energiei nucleare și a gazului natural în Actul delegat complementar din cadrul pachetului legislativ al Taxonomiei, care să fie prezentat cât mai curând posibil.