Președintele Klaus Iohannis a promulgat joi legea privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, informează Administrația Prezidențială.

Legea a fost votată pe 17 septembrie de Camera Deputaților, for decizional în cazul proiectului legislativ, cu 281 de voturi ”pentru”, o abținere și niciun vot împotrivă.

Aceasta urmează să fie aplicată începând de pe 1 noiembrie 2021.

Legea stabilește criteriile de încadrare în categoria consumatorilor vulnerabili de energie, măsurile de protecție socială pentru aceștia și accesul la resursele energetice pentru satisfacerea nevoilor esențiale ale gospodăriei.

Cât va fi ajutorul pentru încălzire, în funcție de venit

Ajutorul pentru încălzire se acordă în funcție de venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure, după caz, iar suma aferentă pentru compensarea procentuală se suportă din bugetul de stat:

a) în proporție de 100% din valoarea de referință, dar nu mai mult decât consumul facturat, în situația în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este de până la 200 lei;

b) în proporție de 90%, în situația în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 200,1 lei și 320 lei;

c) în proporție de 80%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 320,1 lei și 440 lei;

d) în proporție de 70%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 440,1 lei și 560 lei;

e) în proporție de 60%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 560,1 lei și 680 lei;

f) în proporție de 50%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 680,1 lei și 920 lei;

g) în proporție de 40%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 920,1 lei și 1040 lei;

h) în proporție de 30%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 1040,1 lei și 1160 lei;

i) în proporție de 20%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 1160,1 lei și 1280 lei;

j) în proporție de 10%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie este cuprins între 1280,1 lei și 1386 lei;

k) în proporție de 10%, în situația în care venitul net mediu lunar al persoanei singure este cuprins între 1280,1 lei și 2053 lei.

De asemenea, venitul mediu net lunar până la care se acordă ajutorul pentru încălzire este de 1386 lei/persoană, în cazul familiei, și de 2053 lei, în cazul persoanei singure.

70 de lei pe lună pentru energie electrică pentru cei cu venituri reduse

Deputații au aprobat, în plen, un amendament propus de Adrian Solomon (PSD), respins inițial în comisii, privind majorarea valorii de referință în cazul încălzirii cu lemne, de la 160 lei pe lună la 320 lei pe lună.

Astfel, „valoarea de referință, în funcție de sistemul de încălzire utilizat, se actualizează prin hotărâre a Guvernului și nu poate fi mai mică de: a) 250 lei/lună pentru gaze naturale; b) 500 lei/lună pentru energie electrică; c) 320 lei/lună pentru combustibili solizi și/sau petrolieri”, au stabilit deputații.

Tot la propunerea PSD, deputații au adoptat un amendament care prevede majorarea de la 50 lei pe lună la 70 lei pe lună a suplimentului pentru energie electrică acordat familiilor și persoanelor singure cu venituri reduse, inclusiv în perioada sezonului rece.

„Familiile și persoanele singure beneficiază lunar, inclusiv în perioada sezonului rece, de un supliment pentru energie în sumă fixă, acordat în funcție de sursele de furnizare a energiei utilizate, în cuantum de: a) 30 lei/lună pentru consumul de energie electrică; b) 10 lei/lună pentru consumul de gaze naturale; c) 10 lei/lună pentru consumul de energie termică; d) 20 lei/lună pentru consumul de combustibili solizi și/sau petrolieri. În situația în care singura sursă de energie utilizată este energia electrică, cuantumul suplimentului este de 70 lei/lună”, au stabilit deputații.