Mark Percival, cetățean britanic care trăiește în România de cincisprezece ani, spune că rezultatul referendumului din țara sa l-a convins să demareze formalitățile pentru cetățenia română și, implicit, cea europeană.

Redactor: De ce ați ales sa cereți cetățenia română?

Mark Percival: M-am gândit de mai mult timp să îmi iau cetățenia română, însă Brexit m-a convins cu adevărat să fac pași în acest sens.

Am început să adun hârtiile pe 24 iunie, ziua în care a fost anunțat rezultatul referendumului [pentru Brexit - n.r.]. Mă simt puternic european și această trăsătură e parte din identitatea mea, care îmi este smulsă după Brexit.

Nu cred că vor fi dificultăți practice pentru mine dacă stau în România fără cetățenie, dar aplic pentru aceasta ca principiu. Mulți alții care au votat "Remain” simt la fel și caută căi de a deveni cetățeni ai altor țări membre UE.

De exemplu, mai mulți britanici au strămoși irlandezi, ceea ce le conferă dreptul la cetățenie irlandeză. Nu voi renunța la cetățenia britanică și nu voi vrea niciodată să fac asta, dar, din feririce, atât România, cât și Marea Britanie permit dublă naționalitate. Astfel, sper să fiu un bun cetățean al României, al Marii Britanii și al Uniunii Europene!

Trăiesc în România din 2002, am vizitat țara și pe timpul lui Ceaușescu de două ori, am petrecut mult timp aici în anii 1990. Am o mare afinitate cu țara și am crezut mereu în locul ei în Europa. Îmi plac multe aspecte ale culturii – sărbătoarea de Paște, mâncare, talentul românilor la arte și, desigur, frumusețea țării și diversitatea regiunilor.

Nu cred că e prea idealist să crezi că România poate avea un guvern responsabil, competent, servicii publice puternice, salarii decente inclusive în sectorul public și prosperitate. Blestemul României au fost guvernele rele, dar o schimbare e resimțită.

Redactor: Cum se vede la București decizia guvernului britanic de a obliga firmele să publice numele persoanelor străine din companie?

 ------------------------------------------------------------------------------

Detalii despre acest subiect: Prigoana străinilor. Marea Britanie și noua politică „afară cu străinii din țară”

Mark Percival: Propunerea [în forma inițială – n.r.] a fost retrasă, dar a rămas sugestia ca firmelor să li se ceară numere, nu nume. Este o idee ridicolă și arată cât de necoordonat acționează guvernul în perioada post-Brexit. Multe companii din Marea Britanie au beneficiat enorm de talentul și abilitățile colaboratorilor din alte țări ale Uniunii Europene. Știu mulți români angajați în funcții importante, care necesită pregătire înaltă - de exemplu, în serviciile financiare, câștigă salarii bune și contribuie cu mulți bani la buget, prin taxe.

Mulți dintre aceștia sunt tineri, astfel încât nu fac parte dintre beneficarii majori ai serviciilor sociale (sănătate, de exemplu).

În plus, cei mai mulți analiști economici susțin că migrația în cadrul Uniunii Europene nu a scăzut presiunea pe salarii, ci mai degrabă a contribuit la creșterea generală.  Ceea ce am văzut în campania pentru referendum a fost xenofibie malițioasă, hrănită de îngrozitoarea presă tabloidă – "The Sun”, "Daily Mail” și "Daily Express”.

Campania Leave: minciuni. Nimic despre veto

Mark Percival: Campania Leave a spus minciuni sfruntate: de exemplu, a spus că Turcia urma să adere la Uniunea Europeană, urmând ca o populație de 76 milioane să lucreze în Marea Britanie. Desigur, fiecare dintre statele membre UE are un drept de veto cu privire la admiterea noilor membri, dar acest lucru nu a fost niciodată menționat.

Au existat de asemenea discuții cu privire la o nouă cerință - școlile să le ceară părinților să informeze asupra naționaliții, țării și nașterii copiilor. Acest lucru a fost introdus înainte de referendum, dar a provocat furie în rețelele sociale, o mulțime de părinți au spus că refuză să se conformeze.

Aceasta doar demonstrează cât de polarizată este societatea britanică. Motivele pentru această măsură probabil că nu au fost atât de groaznice și mai degrabă au avut legătură cu prevederea predării limbii engleze [pentru aceste comunități – n.r.].

Dat fiind climatul actual și atât de multă populație îngrozită de direcția în care o ia țara, oamenii devin suspicioși cu privire la adevăratele motive din spatele unei asemenea măsuri.  

"Dacă aș fi părinte, aș refuza să mă conformez"

Dacă aș fi părinte, aș refuza să mă conformez, cu toate că, înainte de referendum, nu m-ar fi îngrijorat, în sine, o asemenea măsură. 

Mulți completează aceste declarații cu expresii de tipul "cetățean european” sau "cetățean al lumii”, destul de asemănător cu ceea ce s-a întâmplat în fosta Iugoslavie, înainte de destrămare, când mulți au refuzat să se conformeze cererii de a își declara etnia în cadrul referendumului. 

Redactor: În ce măsură credeți că firmele britanice se vor conforma?

Mark Percival: Sper să nu se conformeze. Cu siguranță există împotrivire la măsurile impuse în școli, despre care am vorbit.

Redactor: Dacă aceeași decizie ar fi luată de guvernul roman, ce ați simți?

Mark Percival: Sigur, aș fi șocat, dar nu e foarte probabil să se petreacă. România a depășit politicile naționaliste ale anilor 1990.

Genul acesta de acțiuni erau promovate de oameni ca Funar. Din nefericire, la acest nivel redus a ajuns Marea Britanie cu acest dezastruos Brexit și cu politicienii care conduc țara – sau mai degrabă o transformă într-o epavă.

Întâmplător, unul dintre lucrurile bune pe care le-am descoperit în România de când trăiesc aici este acela că cei mai mulți români sunt foarte deschiși culturilor străine și foarte interesați de acestea. Naționalismul a fost promovat de politicieni pentru propriul interes și nu își are rădăcini în rândul populației.