Barometrul KeysFin privind așteptările economice arată un optimism moderat pentru 2017, condiționat de provocările de ordin fiscal-bugetar și de evoluția economică mondială.

Economia autohtonă va continua să crească în acest an, însă într-un ritm încetinit față de anul trecut, pe fondul temperării consumului intern și al creșterii riscurilor externe, potrivit unui sondaj de opinie realizat de KeysFin în rândul oamenilor de afaceri din România, citat de news.ro.

Barometrul KeysFin privind economia românească a fost realizat în perioada 1-30 decembrie 2016, pe un eșantion reprezentativ de 150 de firme din diverse domenii de activitate, de la comerț, la servicii financiare, agricultură, energie, confecții, IT sau altele.

După un an 2016 în care consumul a fost principalul motor al creșterii economice de peste 4%, evoluția economică din 2017 este privită într-o notă pozitivă, însă majoritatea investitorilor rămân destul de rezervați.

Chiar dacă măsurile de relaxare fiscală, de la reducerea TVA la 19% la eliminarea mai multor taxe și impozite, alături de creșterea salariului minim pe economie de la 1 februarie 2017, ar trebui, teoretic, să stimuleze suplimentar consumul, cei mai mulți oameni de afaceri au așteptări moderate privind ritmul de creștere economică.

În total, 53% dintre managerii chestionați de KeysFin estimează o creștere a PIB-ului între 4-4,1%, 28% dintre ei văd o evoluție între 4,2 și 5%, în timp ce 13% cred că PIB-ul va crește cu mai puțin de 4%. 6% dintre cei chestionați au evitat să răspundă, considerând că, în prezent, sunt prea multe necunoscute în descifrarea evoluției economiei din 2017.

Temperarea creșterii economice a fost semnalată, de altfel, de ultimele date publicate de Institutul Național de Statistică. În trimestrul al III-lea, avansul economic s-a temperat la 4,4% față de aceeași perioadă din 2015, după un avans de 6% în trimestrul al doilea.

Întrebați care sunt principalele provocări ale lui 2017, cei mai mulți manageri (62%) au estimat o temperare a creșterii consumului, 43% s-au referit la incertitudinile legate de evoluția economică mondială, 37% s-au referit la posibilele măsuri fiscale, iar 24% au indicat o potențială creștere a inflației. Investitorii au mai trecut la acest capitol, printre altele, evoluția principalelor valute și blocajul financiar persistent.

"Temperarea consumului trebuie pusă în legătură directă cu stimulii fiscali. În 2016, cota generală a TVA a fost redusă de la 24% la 20%, iar cea la alimente a coborât la 9%. Măsurile s-au regăsit în consum, care a accelerat puternic. Scăderea cu un punct a TVA-ului de la 1 ianuarie 2017, creșterea salariului minim și reducerile de taxe și impozite promise de noul guvern însă, nu vor mai influența la fel de mult consumul”, spun analiștii de la KeysFin.

Potrivit acestora, este greu de crezut că apetitul de consum al românilor va mai atinge nivelul record de anul trecut, mai ales și că așteptările inflaționiste sunt semnificative.

„Creșterea salariului minim de la 1 februarie va pune presiune pe companii și nu este exclus ca debușeul să fie regăsit într-o creștere generală a prețurilor. Presiunile inflaționiste vor fi accentuate și de posibila creștere a importurilor, pe fondul ofertei limitate de pe plan intern”, mai susțin analiștii KeysFin. Potrivit acestora, rata inflației în 2017 ar urma atingă nivelul de 2-2,1%.

Întrebați fiind ce măsuri le-ar solicita guvernanților în 2017 pentru a asigura stabilitatea economică și a impulsiona business-ul autohton, oamenii de afaceri au vorbit în primul rând despre predictibilitate. Un Cod Fiscal bătut în cuie, care să nu mai sufere modificări, este principala cerință a investitorilor.

Oamenii de afaceri au mai invocat necesitatea reducerii birocrației în aparatul de stat și a stimulării activității economice prin investiții durabile, mai ales în infrastructură. „Chiar dacă PIB-ul a crescut cu câte 8-9 miliarde de euro pe an, veniturile statului au rămas constante, la 23 de miliarde de euro. Presiunile de ordin fiscal și salarial vor afecta puternic bugetul de stat, asta dacă nu se vor găsi soluții de eficientizare a cheltuielilor bugetare. Guvernul va avea de ales între a face reforme, pentru a-și putea onora promisiunile, sau a-și extinde sursele de finanțare”, consideră specialiștii Keysfin, care mai spun că este nevoie de investiții care să genereze oportunități de dezvoltare, în special în sectorul infrastructurii.

Pe lângă îngrijorăriile de la nivel național, oamenii de afaceri se mai preocupă și de riscurile externe. Brexit-ul și planurile noii administrații Trump sunt cele mai des invocate de investitori, care remarcă, totodată, și peisajul politic european, în care tonurile extremiste prind tot mai mult contur.