OMV Petrom și-a planificat pentru acest an investiții de circa 3,7 miliarde de lei, în scădere cu 17% față de nivelul de anul trecut, ca urmare a instabilității recente privind mediul de reglementare, relatează Agerpres.

"Instabilitatea recentă privind mediul de reglementare ne-a determinat să ne revizuim planurile de investiții de creștere, în timp ce căutăm claritate în legătură cu climatul investițional din România. Planificăm investiții de circa 3,7 miliarde de lei pentru 2019, în principal în Upstream (explorare și producție - n. r.). Prioritatea noastră rămâne maximizarea valorii portofoliului curent din Upstream și estimăm că vom limita declinul producției medii zilnice la circa 5% față de 2018, excluzând optimizarea portofoliului", se arată în raportul financiar pentru anul 2018, citat de Agerpres.

Anul trecut, compania a avut investiții de 4,2 miliarde de lei, în creștere cu 44% față de 2017.

Potrivit raportului, nu va lua o decizie privind o posibilă investiție în începerea producției de gaze în perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră, motivul invocat pentru această amânare fiind "mediul legislativ actual".