O criză imobiliară fără precedent, un șomaj record în rândul tinerilor și încetinirea mondială blochează motoarele tradiționale ale creșterii chineze, scrie Le Figaro.
Președinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a lansat miercuri un atac usturător la adresa profesiei de economist, acuzând analiștii că au „încredere oarbă” în modelele lor, care de multe ori au puțină legătură cu realitatea.
PE și-a dat miercuri acordul final privind o directivă care va îmbunătăți etichetarea produselor și va interzice utilizarea declarațiilor de mediu înșelătoare.
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat miercuri un program de finanțare de înlocuire a sobelor vechi, cu randament ineficient, cu unele noi. el precizând că AFM pune la dispoziție pentru început 500 de milioane de lei.
În perioada de programare financiară 2014 – 2020, extinsă la nivel european până în 2022, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a primit 120.689 solicitări de finanțare pentru investiții în valoare de 12,5 miliarde de euro.
Directorul Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a anunțat că a sosit momentul să acționăm pentru a crea un set de politici care să asigure că impactul inteligenței artificiale este benefic și nu dăunător umanității.
Producătorii de șampanie franțuzească au vândut mai puține sticle în 2023, un an de "revenire la normalitate", în termeni de volum, după un an 2022 record, a anunțat luni asociația profesională Comite Champagne, transmite AFP, citată de Agerpres.
Înainte de un vot important în Parlamentul European referitor la noile reguli privind datoria, copreședintele Verzilor, Philippe Lamberts, a avertizat în legătură cu „sfârșitul UE așa cum o cunoaștem”.
Coloșii ruși părăsesc Cipru în masă din cauza noii situații: Se mută fie în Rusia (într-o regiune administrativă specială), fie în țări vecine prietenoase, cum ar fi Kazahstan, scrie publicația elenă To Vima.
Porturile Constanța și Galați pot deveni platforme importante de hub și tranzit la Marea Neagră, cu rol major în rețeaua de transport transeuropean (TEN-T).
Salariul minim crește în Spania la 1.134 de euro brut în 14 luni, după acordul privind o creștere cu 5% între Ministerul Muncii și sindicatele UGT și CCOO. Un acord pe care antreprenorii nu l-au semnat, informează euronews.com.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.
Uniunea Europeană nu pregătește un „pașaport de carbon” sau alte inițiative prin care să restricționeze libertatea de mișcare a cetățenilor, așa cum s-a vehiculat pe site-uri și publicații din România și din Republica Moldova.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.