Peste 100 de țări, reprezentând 70% din economia lumii, s-au alăturat unui angajament lansat de UE, SUA și alți parteneri privind reducerea emisiilor de metan, gaz cu un puternic efect de seră. România nu se numără printre suporterii inițiativei.

Angajamentul vizează reducerea, până în 2030, a emisiilor de metan cu 30% față de nivelul din 2020.

Metanul se află pe locul al doilea, după dioxidul de carbon, ca factor care contribuie la schimbările climatice, fiind responsabil, în Europa, de 10% din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră.

„Metanul este unul dintre gazele pe care le putem reduce cel mai rapid” și a cărui reducere „ar încetini imediat încălzirea globală”, a declarat Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, într-un discurs susținut la Conferința ONU provond clima COP26 ce are loc la Glasgow.

Anunțată încă din septembrie Inițiativa a fost lansată oficial marți de Uniunea Europeană, SUA și alți parteneri. Până acum, peste 100 de țări, care reprezintă împreună peste 70% din economia mondială, au semnat angajamentul, potrivit Comisiei Europene.

Printre semnatare se regăsesc mai multe state membre ale UE, precum Bulgaria, Franța, Germania sau Croația. România, dar și alte state din estul Europei, precum Ungaria sau Polonia nu se regăsesc printre cele 103 de țări care s-au alăturat Angajamentul Global pentru Metan.