În perioada 2007-2021, România poate atrage peste 900 milioane de euro ca fonduri externe nerambursabile.

Peste 800 de proiecte au fost finalizate în cadrul Granturilor SEE şi norvegiene în aprilie, în domenii precum sprijinirea afacerilor ecologice, cercetare, justiţie şi afaceri interne, reducerea sărăciei şi incluziune socială, potrivit unui comunicat comun al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene şi Ambasadei Norvegiei.

Anul 2017 marchează cea de-a 10-a aniversare a Granturilor SEE şi norvegiene în România. În total, România va beneficia, din 2007 până în 2021, de 906 milioane de euro fonduri externe nerambursabile.

„Granturile SEE şi norvegiene au ca obiectiv reducerea disparităţilor economice şi sociale în Europa şi întărirea relaţiilor bilaterale cu România şi alte state din regiune. Rezultatele cooperării noastre sunt deosebit de încurajatoare: întreprinderile care au primit finanţare au devenit mai competitive şi mai ecologice şi au fost create noi locuri de muncă. Multe femei din medii defavorizate au participat la programe de prevenţie a cancerului şi au primit tratament adecvat unde a fost cazul, pentru a menţiona doar câteva exemple”, a declarat Tove Bruvik Westberg, ambasadorul Norvegiei în România. 

Suma alocată României pentru 2014-2021 este de 502,5 milioane de euro. Granturile SEE şi norvegiene reprezintă contribuţia Norvegiei, Islandei şi a principatului Liechtenstein la reducerea disparităţilor economice şi sociale în Spaţiul Economic European şi la întărirea relaţiilor bilaterale cu 15 state din Europa Centrală şi de Est şi din zona balcanică.