Operatorul polonez PERN a anunțat că a detectat sâmbătă seara o scurgere pe o secțiune a uneia din cele două linii ale secțiunii occidentale a unuia din cele mai mari oleoducte din lume, prin care țițeiul ajunge în Germania.

El a precizat că aprovizionarea rafinăriilor poloneze nu este afectată, dar nu s-a pronunțat în legătură cu cea a Germaniei, notează La Tribune. Acest oleoduct, unul din cele mai mai din lume, poate transporta două milioane de barili pe zi, din Rusia spre Europa.

Scurgerea a fost detectată în apropiere de centrul Poloniei, pe une din cele două linii ale secțiunii occidentale a oleoductului, prin care petrolul brut ajunge în Germania, a arătat PERN. A doua linie funcționează normal și scurgerea nu amenință sănătatea rezidenților, a precizat operatorul.

De altfel, aprovizionarea rafinăriilor poloneze nu este afectată. Capacitatea totală a secțiunii occidentale acelor două oleoducte care transportă petrol din centrul Poloniei spre Germania este de 27 de milioane de tone de țiței pe an. Operatorul nu a precizat care este impactul asupra aprovizionării Germaniei, dar a spus ca este în contact cu partenerii săi germani.

Berlinul a încetat să cumpere petrol rusesc în ianuarie. Hodrocarburile venite de la Moscova sunt vizate de două embargouri europene de la începutul anului: unul pe țiței, celălalt pe produsele rafinate.Operatorul polonez a arătat că anchetează în legătură cu cauzele incidentului.

"Serviciile PERN au forat până la locul în care a fost avariat oleoductul. Lucrări preparatorii sunt în curs pentru repararea segmentului", a precizat el pe rețeaua socială X, (anterior Twiter), duminică dimineața. El nu a precizat însă când urmează să fie reparată linia. Pompierii și serviciile de urgență ale PERN sunt la locul incidentului și securizează zona, a adăugat operatorul. 

Europa este în stare de alertă privind securitatea infrastructurilor sale energetice, de când Rusia a invadat Ucraina anul trecut și patru scurgeri importante au fost descoperite la gazoductele Nord Stream 1 et 2, care leagă Rusia de Europa trecând pe sub Marea Baltică. Cele două infrastructuri au fost avariate de explozii submarine la sfârșitul lui septembrie în largul unei insule daneze din Marea Baltiocă, provocând mari fierberi de ape.

Originea acestor explozii echivalente cu "sute de kilograme" de explozibil nu este cunoscută, Statele Unite și Rusia acuzându-se reciproc de repetate ori, dar negând, ambele, orice răspundere. Marina rusă și cea americană au fost totuși prezente la locul exploziei în momentul scurgerilor de gaz, scria La Tribune în octombrie 2022.

Sursa: RADOR