În pofida scăderii de TVA implementate de la 1 ianuarie, rata anuală a inflației a urcat ușor, pentru prima dată în ultimele 19 luni.

Astfel, comparativ cu ianuarie 2016, prețuriule de consum au fost mai mari cu 0,05% luna trecută, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Național de Statistică (INS).

Totuși, comparativ cu decembrie, prețurile de consum au scăzut în medie cu 0,19%. Creșterea ușoară raportată la ianuarie 2016 este explicată de o scădere mult mai pronunțată a prețurilor în urmă cu un an. De la 1 ianuarie 2016, rata generală a TVA a scăzut de la 24% la 20%, modificare urmată de o nouă reducere, la 19% de la începutul anului curent.

De altfel, inflația a trecut în teritoriu negativ tot după o scădere a TVA, cea aplicată produselor alimentare, care a scăzut la 9% la 1 iunie 2015.

În ianuarie 2017, produsele alimentare au fost cu aproape un procent mai scumpe decât în decembrie, în timp ce prețurile mărfurilor nealimentare și serviciilor au scăzut cu 0,9% și, respectiv, 0,4%. O motivație a scăderii, pe lângă diminuarea TVA, este și eliminarea supraacizei de 7 eurocenți pe litrul de carburanți, tot de la 1 ianuarie, în condițiile în care combustibilii au o pondere de circa 8 procente în coșul de consum.

Comparativ cu ianuarie 2016, prețurile alimentelor au crescut în prima lună a acestui an cu 1,1%, produsele nealimentare au fost cu 0,24% mai ieftine, iar tarifele serviciilor au coborât cu 1,08%.