Pentru a face loc cadourilor pre-electorale, Guvernul va aloca mai multe fonduri pentru asistența socială la prima rectificare din acest an, care însă taie bani de la investiții.

Cheltuielile bugetare au crescut puternic în acest an, pe fondul majorărilor salariale votate încă din ultima parte a anului trecut, creșterii pensiilor, dar și a cheltuielilor sporite de asistență socială (indemnizații pentru creștere copii, alocații, ajutoare sociale etc). În schimb, veniturile nu au ținut pasul, astfel că la finalul primului semestru, bugetul consolidat înregistra un deficit de 0,5 la sută din produsul intern brut, comparativ cu un excedent de 0,6 la sută din PIB în aceeași perioadă a lui 2015.

Și totuși deficitul a fost mai mic decât cel programat (1,9 la sută din PIB) pentru această perioadă, în contextul unor investiții mai mici decât cele planificate, astfel că rectificarea bugetară taie fonduri de investiții și majorează cheltuielile pentru asistență socială.

Proiectul primei rectificări bugetare, elaborat de Ministerul Finanțelor, dar încă neaprobat de Guvern, prevede majorarea încasărilor și a cheltuielilor bugetare cu 2,92 miliarde lei (655 milioane euro). Cei mai mulți bani sunt alocați către ministerele Muncii, Internelor, Sănătății și Educației, în timp ce cele mai mari tăieri sunt prevăzute la Transporturi, scrie news.ro.

Potrivit proiectului, deficitul bugetar va fi menținut la nivelul programat în buget, de 2,8% din produsul intern brut (PIB) pe cash și de 2,95% din PIB după standardul european ESA. Ministerul Finanțelor justifică majorarea veniturilor și cheltuielilor (cu același nivel) în principal prin revizuirea în creștere a valorii PIB pe 2016, de la 746,6 miliarde lei până la 757 miliarde lei.

Cine primește mai mult

„Precizăm că proiectul de rectificare a fost realizat în urma discuțiilor purtate cu reprezentanții ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat și bugetelor asigurărilor sociale”, a menționat Ministerul Finanțelor.

Pe ministere, cele mai mari alocări în plus sunt către Ministerul Muncii, care primește încă 2,8 miliarde lei, din care 1,4 miliarde de lei pentru plata integrală a drepturilor de asistență socială (indemnizații pentru creștere copil, ajutoare sociale, alocații de stat pentru copii, indemnizații pentru persoanele cu handicap) și 1,42 miliarde de lei subvenție supliemntară pentru a acoperi gaura de la bugetul public de pensii.

Alte alocări mari sunt către Ministerul Finanțelor (613,6 milioane lei), mai ales pentru dobânzile mai mari pe care trebuie să le plătească statul pentru împrumuturi, și Ministerul Afacerilor Interne (367,9 milioane lei), din care 182 milioane lei pentru organizarea alegerilor parlamentare.

Ministerul Sănătății primește în plus 297,6 milioane lei, iar Ministerul Educației Naționale are alocări mai mari cu 265 milioane lei.

Alte instituții care primesc fonduri suplimentare sunt Autoritatea Electorală Permanentă (55 milioane lei), Serviciul Român de Informații (37,7 milioane de lei), Ministerul Afacerilor Externe (35,1 milioane de lei), Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (25 milioane de lei).

De unde se taie

La polul opus, bugetul Ministerului Transporturilor este tăiat cu 383 milioane lei pe motiv că nu s-au cheltuit toți banii prevăzuți pentru proiectele europene.

De asemenea, bugetul Ministerului Culturii scade cu 194 milioane lei, cel al Ministerului Agriculturii - cu 168,4 milioane lei, iar bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice se reduce cu 130,8 milioane lei.

Pe categorii de cheltuieli, Ministerul Finanțelor susține că sunt alocate în plus 2,8 miliarde de lei pentru asistență socială, 1,01 miliarde lei pentru educație și  568,6 milioane lei pentru sănătate, prin diferite bugete, inclusiv cele locale. Salariații din învățământ și sistemul de sănătate au primit majorări de salarii la finalul anului trecut.

Rectificarea alocă și toate sumele necesare pentru aplicarea măsurilor legislative adoptate de Parlament, valoarea totală fiind de 2,3 miliarde lei. Măsurile includ în special creșterea cheltuielilor cu asistența socială.

Multe dintre proiectele adoptate de Parlament prevăd doar creșteri de venituri pentru diferite categorii de angajați ai statului - o situație obișnuită în anii electorali - dar fără a prezenta, cum prevede legislația, sursele de venit care să acopere respectivele cheltuieli. De altfel, Guvernul a și atacat la Curtea Constituțională mai multe legi adoptate de Parlament în ultima vreme, care acordă diverse sporuri unor categorii de funcționari publici fără a preciza sursele de finanțare.