Rata șomajului a fost de 5,4% în iulie, în ușoară creștere de la 5,3% în luna precedentă, a anunțat marți Institutul Național de Statistică.

Șomajul este pe un trend crescător încă de la începutul acestui an, după un minim de 3,7% atins în ianuarie.

Numărul șomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna iulie a anului 2020 a fost de 484.000 de persoane, în creștere atât față de luna precedentă (474.000 de persoane), cât și față de aceeași lună a anului anterior (362.000 de persoane), arată INS.

Numărul șomerilor este la cel mai înalt nivel din aproape patru ani, potrivit unei analize a Băncii Transilvania.

„În dinamica an/an numărul șomerilor s-a majorat cu 33,6% în iulie și cu 23,1% în primele șapte luni ale anului curent”, se arată în această analiză.

Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata șomajului a fost estimată la 4,3% pentru luna iulie 2020. Numărul șomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezintă 75,1% din numărul total al șomerilor estimat pentru luna iulie 2020, potrivit datelor INS.