Ministrul Ionuț Mișa, care va părăsi șefia Ministerului de Finanțe, lasă o gaură în buget puțin mai mică decât ținta stabilită la 2,96% din PIB.

PSD a stabilit că Eugen Teodorovici va prelua portofoliul finanțelor în Cabinetul Dăncilă. Întrebat de ce a fost înlocuit, Mișa a spus: „Pentru că este o decizie politică. O respect. Aceasta este decizia politică și o respect”, transmite Mediafax.

„Este fostul meu ministru, este colegul meu din PSD și îi urez succes. Sper să reușească mult mai mult decât am reușit eu după șase luni”, a mai spus Mișa despre înlocuitorul său, Eugen Orlando Teodorovici.

„Execuția bugetului general consolidat, pe baza datelor operative de execuție, pe anul 2017 s-a încheiat cu un deficit de 24,3 miliarde de lei, respectiv 2,88% din PIB, sub ținta anuală stabilită de 2,96% din PIB”, a anunțat Ministerul de Finanțe vineri, chiar în ziua în care Mișa a aflat că nu va mai continua la șefia instituției.

Veniturile bugetare s-au ridicat la 251,8 miliarde de lei, cu 12,5% mai mari, în termeni nominali, față de 2016. În schimb, cheltuielile bugetare au crescut cu 14%, până la 276,1 miliarde de lei, în special pe fondul majorării cu 22% a cheltuielilor de personal, după creșterile salariale acordate începând din 2016.