Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) a publicat proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea atestării unor localități ca stațiuni turistice de interes național, respectiv local.

Prin intermediul proiectului de act normativ, se propune promovarea orașului Horezu (județul Vâlcea), de la stațiune turistică de interes local, așa cum este atestat în prezent, la stațiune turistică de interes național.

Inițiativa vizează și alte două orașe, respectiv Brezoi (județul Vâlcea) și Uricani (județul Hunedoara), care ar putea beneficia de statutul de stațiuni turistice de interes local. 

Propunerile au fost validate ca urmare a unor vizite în teren, efectuate de specialiștii din cadrul MEAT, la solicitarea autorităților administrației publice locale, fiind îndeplinite criteriile minime obligatorii pentru atestarea celor trei orașe ca stațiuni turistice, după caz, de interes național și interes local.

În acest moment, România are 52 de stațiuni turistice de interes național și alte 95 de interes local.