Peste 70% dintre companiile care au participat la un sondaj al firmei de consultanță PwC România consideră că au nevoie de mai mult de șase luni pentru implementarea plății defalcate a TVA.

„Având în vedere nevoia companiilor private pentru un timp mai îndelungat de adaptare și un eventual risc de infringement al legislației comunitare în materie de TVA, întrucât autoritățile nu s-au consultat în prealabil și cu Comisia Europeană, considerăm că ar fi oportun ca Guvernul să ia în calcul extinderea perioadei în care plata defalcată de TVA poate fi adoptată în mod opțional de companii și renunțarea la impunerea obligatorie a acestui sistem”, a declarat Daniel Anghel, lider impozite și taxe indirecte PwC ECE.

Pentru a atrage firmele să adopte noul sistem de TVA, Ministerul Finanțelor a oferit stimulente celor care îl adoptă până la 1 ianuarie 2018, dată la care devine obligatoriu pentru toți agenții economici. Potrivit sondajului citat, 95,4% dintre companii nu vor implementa noul sistem în această perioada octombrie-decembrie 2017, în timp ce doar 4,6% afirmă vor migra mai devreme de momentul la care acesta devine obligatoriu.

Potrivit sondajului, realizat de PwC chiar în cadrul unei conferințe pe care firma a organizat-o joi pe tema plății defalcate a TVA, 21% din cei peste 100 de participanți afirmă că au nevoie de mai mult de un an pentru implementarea noului sistem, însă cei mai mulți (51,3%) estimează o perioadă de 6-12 luni. Un pic peste un sfert (26,1%) dintre reprezentanții companiilor consideră că le sunt necesare 3-6 luni, în timp ce numai 1,7% văd fezabilă o adoptare a mecanismului TVA defalcat în intervalul de până la 3 luni oferit de autorități.

În cadrul conferinței, reprezentanții firmei de consultanță au prezentat un studiu efectuat de PwC la solicitarea Comisiei Europene, referitor la fezabilitatea implementării unui astfel de sistem. „Mediul de afaceri ar avea nevoie de mai mult timp pentru a se pregăti pentru trecerea la noua modalitate de plată a TVA, estimările fiind între 2 și 4 ani pentru o tranziție optimă, care să nu cauzeze dificultăți companiilor”, a spus Daniel Anghel.

Printre dificultățile cu care firmele s-ar putea confrunta în implementare se numără: actualizarea sistemelor ERP si modificarea procedurilor interne de lucru; costuri de personal mai mari; monitorizarea plăților și transferurilor; evidențierea separată a tranzacțiilor în conturi dedicate de TVA și verificarea acestora de către autorități; costuri cu prefinanțarea TVA.

„Impactul negativ ar putea fi atenuat semnificativ printr-o funcționare eficientă a ANAF și a Trezoreriei, astfel încât companiile să aibă acces la banii din contul de TVA rapid și cu formalități minime. Mediul privat este sceptic în această privință, întrucât situația infrastructurii IT a Fiscului, învechită și suprasolicitată, este de notorietate, iar implementarea plății defalcate a TVA ar putea fi unul dintre cele mai complexe proiecte din ultima perioadă”, a mai spus oficialul PwC.

Un alt sondaj, realizat luna trecută de Consiliul Național pentru Întreprinderile Private Mici și Mijlocii (CNIPMMR), releva că 97,5% dintre IMM-uri nu susțin plata defalcată a TVA pentru că această modificare va avea efecte negative asupra activității firmei lor.