Autodenunț

„Subsemnata, profesoară de română, declar că nu respect, în mod premeditat, programa școlară de limba română, asemenea unui element dușmănos: nu citesc cu elevii mei poeziile de Eminescu, Amintirile lui Creangă, baladele populare, pastelurile de 150 de ani, nuvelele lui Slavici; nu dictez comentarii, nu arunc în brațe interpretări și nu le cer să învețe pe dinafară teorie literară despre genuri și specii. Declar de asemenea că, în schimb, citesc cu elevii mei poezii frumoase de Magda Isanos sau Tudor Arghezi, texte din literatura universală ca Micul Prinț sau Cartea junglei, fragmente din marii autori ai literaturii universale ca Cervantes sau Shakespeare, exersăm lectura activă, ne exprimăm opiniile, le motivăm, învățăm să fim sinceri, asertivi.

Fac cunoscut că nu voi respecta nici viitoarea programă care îmi cere să selectez numai texte ale autorilor români clasici menționați mai sus. Voi continua să propun elevilor mei numai lecturi care să-i atragă spre literatură, să sădesc în ei o sămânță de bucurie a lecturii.

Recunosc că lucrez cu elevii mei mai ales exerciții de gramatică normativă pentru învățarea scrierii corecte, că sar peste noțiuni de gramatică teoretică pentru care elevii mei nu sunt pregătiți la un moment dat.

Pentru că eu cred că educația se face prin motivare pozitivă, bucurie, joc, stârnirea curiozității, prin colaborare și comunicare vie între profesor și elev într-o limbă actuală și pornind de la ceea ce-i este cunoscut și drag copilului, prin deschiderea spre cultura națională și universală.”

„Predau la gimnaziu, elevii mei au 11 - 15 ani”

„Mărturisesc că sunt pasionată de literatura română și mai ales de poezie. La clasă le citesc copiilor Călin (file din poveste), Lacul sau fragmente din Memento mori cu glasul tremurat de emoție și cu un nod în gât pe care îl ascund cu greu. Mă identific cu aceste texte scrise impecabil, desăvârșit, pare un sacrilegiu să le comentez.

L-am descoperit pe Eminescu la sfârșitul liceului cu un exercițiu de comentare a primelor strofe din Memento mori, strofe care mi s-au întipărit în minte pentru totdeauna. Apoi discuțiile libere despre Oda (în metru antic) și Floare albastră; niciun comentariu nu ne-a știrbit din bucuria propriilor interpretări. Iar mai târziu, în facultate am intrat în contact cu bogăția și profunzimea creației eminesciene, care stătuse ascunsă atât de bine până atunci. De la textele pe care nu le înțelegeam în gimnaziu, am devenit studenta pasionată de Eminescu și de întreaga lui creație artistică – poezie, proză, dramaturgie.

Dar singurul lucru cu care rămân elevii mei de 11 ani după lectură e emoția mea; sunt prea tineri și prea puțin experimentați să înțeleagă texte de o asemenea dificultate, despre moarte și trecerea timpului, despre tinerețe, puritate și durere; sunt toate emoții pe care ei nu le-au trăit. Sunt copii, nu știu ce înseamnă toate acestea, iar poezia presupune a simți ca celălalt, a te adânci în tine, prin text, a te căuta. Ei nu înțeleg aceste texte, iar a le oferi interpretarea ta sau a altuia îi face nepărtași la lectură. Eminescu e fascinant, dar nu e pentru copiii de 11 ani.

E datoria mea să îmi ghidez elevii în drumul lor de descoperire a literaturii, și nu să-i arunc într-o mare de texte pe care nu le înțeleg și în care nu se regăsesc. Întâlnirea cu Eminescu trebuie pregătită atent, în mulți ani de lecturi. Cât mi-ar plăcea să studiez la clasă poeziile ermetice ale lui Barbu și psalmii arghezieni, dar ora de curs nu este despre mine, ci pentru elevii mei, care abia citesc, adesea din vina „dascălilor” cu mare iubire de autori clasici pe care îi predau prin comentarii.”

Represaliile

„Înțeleg că în urma autodenunțului meu urmează să fiu inspectată. Pesemne s-au rezolvat toate problemele din învățământul gimnazial, astfel încât există energie și pentru cercetarea opiniilor de pe Facebook ale profesorilor. Probabil că nu mai avem o cincime dintre elevi care abandonează școala și nici 42% dintre absolvenții de gimnaziu analfabeți funcțional. Ar fi extraordinar!

Ce mă intrigă e că verificare se va axa pe hârtiile produse și că nu interesează progresul elevilor mei, rezultatul final al activității didactice. În învățământul românesc hârtiile par să fie totul.

Eu îi aștept pe domnii inspectori la ore să vadă entuziasmul copiilor care au citit prima carte din viața lor, să vadă scânteia din ochii lor când descoperă că la disciplina limba română contează opiniile și ideile lor, și nu reproducerea a ceea ce au spus alții. Cred că asta ne dorim în clase, nu câte 25 de prizonieri ai comentariilor scorțoase care așteaptă cu înfrigurare clopoțelul eliberator.”

Textele îi aparțin profesoarei Cristina Tunegaru și au fost scrise pe pagina sa de Facebook. EurActiv.ro doar a preluat conținutul.