Eurodeputatul PSD Victor Negrescu semnalează existența unui manual de istorie în care se precizează că România urmează să adere la UE. Ministrul educației Sorin Cîmpeanu a precizat pentru EURACTIV că acest lucru e ”absolut inadmisibil”.

”România nu este încă în Uniunea Europeană, conform manualelor de istorie după care învață copiii noștri. Am primit recent o imagine de la un elev de clasa a XI-a, profil real, cu extrasele din manual din care aflăm că România urmează să adere la UE precum și alte informații neactualizate despre UE”, a scris marți, pe Facebook, eurodeputatul Victor Negrescu, precizând că a comandat manualul respectiv și a constatat că este inclus în programa școlară 2020-2021.

"Este absolut inadmisibil. Este strigător la cer. Vreau să văd și eu manualul, l-am cerut, iar când o să îl văd o să am o reacție cât se poate de fermă", a precizat pentru EURACTIV România ministrul educației Sorin Cîmpeanu.

Întrebat dacă se confirmă greșeala și manualul urmează să fie retras de pe bănci, el a replicat: "Cel puțin. Să vedem și ce alte consecințe vor fi. Evident că da, acest manual nu are ce să caute pe băncile elevilor, dacă se confirmă și presupun că se va confirma.”

Ministrul a subliniat că e ”un lucru extrem de grav și în limitele legii va lua toate măsurile care se impun ”la limita superioară de exigență”.

Victor Negrescu a solicitat public Ministerului Educației să revizuiască rapid manualele aprobate pentru folosirea în învățământul preuniversitar.

Cu această ocazie, eurodeputatul PSD propune ”rectificarea rapidă a tuturor referințelor despre UE din manuale și introducerea unui curs opțional despre cetățenie care să includă în detaliu aspectele ce țin de drepturile, oportunitățile și obligațiile noastre în plan european”.

Acesta a mai spus că va trimite ”în cel mai scurt timp” un document ”concret” la Ministerul Educației: ”Mă angajez, ca împreună cu colegii mei din zona universitară și toți cei interesați, să începem să realizăm un suport de curs și un program de educație despre UE adaptat copiilor din ziua de astăzi”.

Ministrul educației a precizat că va reveni cu o declarație după verificarea situației.