Programul Educație 2014-2021, în valoare de 14 milioane de euro, finanțat din granturile SEE în România, a fost lansat marți, în prezența ambasadorului Norvegiei, Lise Nicoline Kleven Grevstad, și a ministrului delegat Marius Nica.

Programul va finanța:

  • Mobilitatea studenților și a personalul didactic din învățământul superior (români în statele donatoare și a celor din statele donatoare în România);
  • Cooperarea instituțională în învățământul superiorprin schimbul de bune practici în domeniul metodologiilor de predare și organizarea schimburilor pe termen scurt pentru studenți;
  • Abilități și competențe îmbunătățite ale experților educaționali - mobilitate pentru inspectori școlari, consilieri, formatori de cadre didactice și asistență educațională;
  • Calitatea învățământului la locul de muncă - educație și formare profesională cu accent pe școlile de formare profesionala care au încheiat parteneriate cu companii pentru stagii;
  • Capacitatea instituțională a școlilor de a crește incluziunea copiilor romi. 
Primul apel cu finanțare din program, cu un buget de un milion euro, a fost lansat tot marți. Apelul este dedicat mobilității studenților și a personalului didactic din învățământul superior pentru anul universitar 2018-2019 și va fi deschis până pe 5 februarie 2018, anunță Ministerul Dezvoltării.