În cea mai deprimantă zi a anului, 15 ianuarie, social-democrații au făcut un lucru inimaginabil: și-au dat jos propriul premier. Pentru a doua oară în decurs de un an.

Blue Monday a prins românii uitându-se la circul din PSD, partid ce și-a lansat o nouă tradiție: demiterea propriilor premieri, probabil pentru a face uitată lipsa opoziției. După demiterea lui Grindeanu în iunie, Dragnea a scăpat și de Tudose, care nu i-a făcut pe plac cu legile Justiției și a criticat-o pe favorita sa de la Interne, Carmen Dan.

Ca și în cazul lui Grindeanu, social-democrații susțin că nu au ce să-i reproșeze premierului. Dragnea a spus că relația lui cu Tudose va fi la fel de bună ca înainte de numirea acestuia din urmă în fruntea guvernului, de vină pentru situație fiind ”un pesonaj veninos” într-o instituție românească, personaj care face foarte mult rău PSD-ului.

O situație tensionată, din nou, avem și între România și Ungaria, presărată cu declarațiile nesărate ale lui Tudose și cu gesturi inamicabile ale unor nostalgici extremiști.

Singura veste bună e aceea că investițiile străine directe au crescut cu 20% în primele 11 luni ale anului trecut.

Răfuiala din PSD a umbrit conferința ambasadorului bulgar la București dedicată lansării Președinției țării sale la Consiliul UE. Todor Churov și ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, au promis că vor ajuta țările din Balcanii de Vest care doresc apropierea de Uniunea Europeană.

În timp ce unii bat la ușa Europei, britanicii continuă procesul de ieșire. Londra a anunțat că a actualizat drepturile cetățenilor UE care trăiesc în Marea Britanie, conform acordului la care a ajuns cu autoritățile de la Bruxelles în decembrie 2017.

Recomandarea de lectură a redacției: Deutsche Welle - Republica poeților și kakistocrația română.